Vlad Caraș este campionul României! Reșița are aur și argint la Naționalele U23!

Campionatul Național de Lupte U23, organizat în premieră la Reșița, a adus astăzi gazdelor alte două medalii, dintre care una de aur și una de argint. Titlul de campion i-a revenit lui Vlad Caraș, la categoria 125 kg.

Luptătorul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița a fost cel mai bun dintre sportivii categoriei 125 kg. Argintul i-a revenit lui Nicolae Negumereanu (CS Dinamo București-C. Brașov), iar bronzul lui Marian Lungu (CS Dinamo București -C. Brașov) și Valeriu Pintilie (CSS Galați).

„Competiția s-a desfășurat destul de bine pentru mine, pentru că am obținut locul I. Nu foarte greu, după cum aș putea spune, și mă bucur că totul a decurs conform planului. Anul acesta am încercat să mă calific la Jocurile Olimpice, din păcate nu am reușit. Am fost suficient de aproape, mai trebuia să câștig încă un meci și mă calificam. Dar nu s-a întâmplat lucrul acesta. În afară de această competiție, nu am avut alte competiții majore. Sper că în anii ce vor veni, voi reuși să cuceresc medalii la Europene și Mondiale pentru România. Voi rămâne în continuare sportivul Reșiței, nu am niciun motiv de a pleca de la Clubul Sportiv Municipal”, a spus campionul Vlad Caraș.

Tot la Campionatul Național de Lupte U23, Alfred Loba, de la CSM Reșița, a cucerit medalia de argint la categoria 97 kg, campionul acestei categorii fiind Andrei Teglaș (CSM Cluj-Napoca), iar medaliații cu bronz – Gabor Boros (CSU Cluj-Napoca) și Gabriel Moajer (CS Rapid București).

Vă reamintim, sâmbătă, Răzvan Toderoi (de la CSS Reșița) a cucerit medalia de bronz la categoria 61 kg.

Rămâi pe www.expressdebanat.ro pentru alte detalii!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/