Viteză de testare COVID-19 de aproape 30 de ori mai mare la Spitalul Județean de Urgență Reșița!

La propunerea președintelui Silviu Hurduzeu, consilierii județeni din Caraș-Severin au aprobat în ședință extraordinară alocarea unor noi sume importante pentru achiziționarea unor aparate atât de importante în lupta împotriva coronavirusului.

Hurduzeu a regândit din nou planul de investiții pe anul în curs și a umblat iarăși la excedentul bugetar punând pe primul loc nevoile unităților spitalicești din județ și ale celorlalte instituții implicate direct în lupta cu COVID-19. „Un aparat RT-PCR de diagnosticare a infecțiilor SARS-COV2, a cărui valoare este de circa 1,1 milioane lei, va ajunge la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Alocarea banilor, din excedentul bugetului Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost aprobată în ședința extraordinară de ieri. Este un aparat complex care, spre deosebire de cel predat alaltăieri spitalului din Caransebeș. Acela face 1 test la 40 de minute, cel pe care îl achiziționăm acum va realiza 96 de teste la 3 ore. A fost deja comandat, o parte din componentele acestuia au ajuns deja la Reșița, iar aparatul propriu-zis și restul de componente urmează să fie livrate până la sfârșitul lunii viitoare”, a precizat șeful administrației județene.

Inițial, Consiliul Județean Caraș-Severin aprobase suma de 285.000 lei pentru achiziția unui aparat RT- PCR cu care să fie dotat Spitalul Județean de Urgență Reșița. Cum între timp, spitalul reșițean a primit un aparat de acest tip de la Primăria Municipiului Reșița, s-a luat decizia ca aparatul RT-PCR, pe care l-a achiziționat Consiliul Județean Caraș-Severin, să fie dus la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Acesta din urmă, având datorii, nu putea să cumpere niciun fel de echipament, deși avea suma necesară aprobată!

Tot ieri a fost mai aprobată și achiziția altor două echipamente, un sistem tunel dezinfectant cu pulverizator și un nebulizator/generator electric cu ceață ULV, urmarea unei solicitări făcută de ISU „SEMENIC” Caraș-Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/