Vița de Vie: „Festivalul din Cheile Nerei ține mișcarea rock în viață!”

Pregătirile de festival au intrat pe ultima sută de metri la Sasca Montană. Vița de Vie va urca pe scenă sâmbătă și îi „amenință” pe fani cu un show care nu va fi uitat ușor.

Ce ați mai făcut în ultima vreme și ce puneți la cale pentru viitorul imediat?

Am cântat foarte mult. La începutul anului am demarat turneul național Fenomental 2014, turneu în care sărbătorim 15 ani de la apariția albumului cântându-l integral. Turneul a mers extraordinar și am avut peste tot un public fantastic. Prima lui parte s-a încheiat recent și va continua în toamnă cu alte 15 orașe. În prezent suntem implicați și în alte festivaluri open air. În paralel lucrăm la un material nou Vița de Vie. Avem deja câteva piese înregistrate și sună foarte bine!

Ce setlist intenționați să pregătiți pentru  festivalul Rocker’s Challenge de la Sasca Montana?

Fiind anul Fenomental, cu siguranță setlistul va conține multe din piesele acestui album, însă nu vor lipsi și alte piese îndrăgite de public, din întreaga noastră discografie.

O componentă importantă a festivalului sunt și sporturile montane de peste zi. Până să urcați pe scena ce veți alege? Berea la umbră sau sport: tiroliană, mountain biking ori rafting pe Nera?

Probele de sunet.

Unde credeți că se află curentul rock românesc acum și cât de mult credeți că ajută astfel de inițiative precum festivalul din Cheile Nerei?

Chiar dacă nu e vizibil la televizor sau difuzat pe radio, rockul românesc există, de la cluburi până la scene mari, asta e cel mai important lucru. Iar festivalul din Cheile Nerei este una dintre acele inițiative care țin mișcarea rock în viață.

Ce le transmiteți fanilor care vor veni să vă vadă la Rocker’s Challenge?

Îi rugăm să fie odihniți pentru că le pregătim un concert pe care nu o să-l uite ușor.

Foto: mixtopia.ro