Visul unui tânăr antreprenor timișorean, îndeplinit cu sprijinul proiectului SIA VEST

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un nou business de succes a prins viață prin proiectul SIA VEST, care îi încurajează pe tinerii antreprenori din regiunea de vest să își pună în aplicare ideile de afaceri. Cătălin Anghel, fondatorul unui start-up de producție video, și-a dobândit competențele antreprenoriale în urma cursului organizat de CCIA Timișoara. 

Cătălin are acum propria sa afacere de producție video și spune că programul SIA VEST l-a format astfel încât să își poată coordona businessul în cele mai mici amănunte. Cătălin a realizat o scurtă descriere a primului an de activitate, de la înființarea start-upului până în prezent.

„Camera Pictures este un start-up media care are ca obiect de activitate producția video. Proiectul Start Up Plus – SIA Vest a venit în sprijinul antreprenorilor, suplinind lipsa fondurilor proprii pentru investiția în echipamente, salarii, chirii etc., sume de bani fără de care un business nu poate funcționa. Am decis așadar să aloc majoritatea fondurilor accesate către achiziția de echipamente performante, de ultimă generație, echipamente care îmi ușurează munca și îmi oferă posibilitatea de a organiza un workflow bazat pe performanță și calitate.

În urma cursului de competențe antreprenoriale organizat de CCIAT în cadrul programului am dobândit cunoștințe noi și informații foarte folositoare pentru organizarea strategică pe termen scurt, mediu și lung a unei afaceri. De asemenea, am dezvoltat abilități de management, organizare și control al unui business, activități care bine efectuate ne pot ajuta să depășim această criză medicală și economică în care ne aflăm. Deși aflată în primul an de activitate, compania a înregistrat profit operațional din activitățile desfășurate, cu un bilanț pozitiv la sfârșitul anului 2019.”, spune Cătălin Anghel, administratorul companiei Camera Pictures.

Proiectul SIA VEST – Suport pentru Inițiative Antreprenoriale este o inițiativă a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, care are ca scop creșterea economiei zonale prin sprijinirea dezvoltării de noi afaceri. Până în prezent, proiectul a ajutat 23 de start-upuri cu finanțări de 750.000 de euro.


publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/