În judeţul Caraş-Severin a crescut numărul persoanelor seropozitive, cazuri noi fiind depistate la tineri între 20 şi 30 de ani, care, însă, nu de puţine ori, refuză tratamentul.
„Tratament există, dar unii dintre ei îl refuză. Atât noi, cât şi profesorii psihologi, membrii voluntari ai asociaţiei, încearcă, pe parcursul şedinţelor, să îi convingă şi să îi îndemne pe aceşti tineri să urmeze tratamentul. Bolnavii au crescut acum şi spun că ştiu care va fi deznodământul şi de aceea sunt, printre ei, cei care întrerup tratamentul. Dacă înainte erau probleme din cauza lipsei de medicamente pentru tratament, acum nu se mai pune problema de aşa ceva. Tratamentul este întrerupt voluntar. Ei observă că la câteva zile după ce au oprit tratamentul se simt mai bine, dar la două, trei luni, deznodământul este tragic”, a declarat Petrică Agape, preşedintele Asociaţiei Familiilor Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă Caraş-Severin.
La nivelul judeţului sunt peste 220 de bolnavi HIV-SIDA, pentru care Asociaţia Inocenţă şi Speranţă Caraş-Severin a organizat o masă rotundă, având în vedere Ziua mondială de combatere a SIDA, care se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 1 Decembrie.
Asociaţia Familiilor Anti-HIV Inocenţă şi Speranţă Caraş-Severin este singura care se ocupă cu promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor seropozitive din judeţ.
„Noi încercăm să promovăm aceste lucruri, fapt pentru care au făcut o serie de acţiuni pentru a informa populaţia, atât pe stradă, cât şi în şcoli. De asemenea, ca în fiecare an, la finalul lunii noiembrie, grupuri de elevi de la Şcoala Ajutătoare Aurora din Reşiţa, coordonaţi de prof. Păun Anghel, au lansat, pe râul Bârzava, candele aprinse, în memoria celor decedaţi, din 1988 şi până în prezent, din cauza HIV-SIDA”, afirmă Petrică Agape.