Din cauza scăderii de temperatură, în ultima lună mii de oameni s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii. De aceea, medicii recomandă să evităm pe cât posibil locurile aglomerate, iar îmbrăcămintea să fie adecvată temperaturilor de afară.
Scăderea bruscă a temperaturii favorizează circulaţia mai rapidă a virusurilor. Din această cauză, în ultima lună, la Reșița, sute de oameni au fost diagnosticați de medici cu viroze respiratorii. Majoritatea persoanelor necesită un tratament ușor, pentru a combate efectele bolii, iar foarte puțini pacienți au avut nevoie de antibiotice.
“Referitor la virozele respiratorii care sunt în perioada aceasta, sigur că numărul lor este mai mare decât în perioada verii, atunci când erau enterovirozele cu diaree și vărsători. De aproximativ o lună, mai ales de când a început școala, a crescut numărul acestor viroze. Marea majoritate necesită tratament doar pentru a combate manifestările lor, adică febră, tuse, rinoree. Foarte puține dintre ele au necesitat antibiotice, mai ales cele care au fost temporizate puțin și care nu s-au complicat cu bronșite și pneumonii. Vârstele cele mai afectate sunt vârstele extreme, copiii și vârstnicii, mai ales cei care au afecțiuni cronice cardio-vasculare, copiii de vârstă mică. Elevii însă, nu sunt nici ei ocoliți și nici adulții”, a declarat Daniel Popovici, medic de familie.
Recomandări pentru toamna târzie
Pentru a ne feri de astfel de afecţiuni, medicii recomandă să evităm cât de mult se poate deplasările în zone aglomerate, dar şi contactul cu persoanele bolnave.
“Ca și modalități de a ne feri de aceste viroze putem aminti evitarea aglomerațiilor, evitarea persoanelor care sunt deja răcite, protecția noastră cu o mască dacă suntem deja răciți și așa ne putem proteja și membrii familiei. Alimentația cu alimente bogate în vitamine, adică fructe, legume, miere. Să ne îmbrăcăm și să ne îmbrăcăm copiii în funcție de temperaturile de afară, mai ales că, acum, dimineața este frig și la prânz temperaturile cresc”, a mai precizat medicul primar, Daniel Popovici.
Vaccinul antigripal, în trend
Ca să prevină îmbolnăvirile de sezon, medicii recomandă și vaccinarea antigripală. Campania de imunizare din acest an va debuta în noiembrie. Orice persoană care are simptomatologia specifică gripei trebuie să se prezinte la medicul de familie. Simptomele care ar trebui să dea de bănuit sunt: starea febrilă, cu temperatură între 39 şi 40 de grade, frisoanele, durerile de cap, durerile musculare.
Foto: Eveniment Sibiu