Virgil Musta: „Trebuie să existe responsabilitate şi înţelepciune şi după data de 15 mai”

Bătălia împotriva coronavirusului se câştigă pe mai multe planuri: planul respectării regulilor, planul societăţii şi planul acţiunilor preventive, este de părere medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

După data de 15, când restricţiile vor fi ridicate gradual, trebuie să existe responsabilitate, iar respectarea anumitor regului trebuie să aibă loc în continuare, spune medicul. Pericolul nu a trecut, dimpotrivă.

„Pe de-o parte, este necesară ridicarea restricţiiilor, deoarece presiunea socială este tot mai mare. Presiunea societăţilor care doresc să-şi desfăşoare activitatea creşte. Dar noi trebuie să ţinem cont şi de datele medicale. Nu am scăpat încă de epidemie. Suntem într-un trend cel puţin staţionar, dacă nu uşor ascendent şi sunt deacord cu această liberalizare doar că trebuie făcută înţelept. Anumite reguli trebuie în continuare păstrate şi respectate. Mă refer aici la distanţarea socială, la purtarea măştii. Acestea trebuie să continue şi pentru o perioadă lungă de timp, chiar dacă numărul de cazuri scade, pentru că va exista un ritm de contaminare în continuare. Nu trebuie să lăsăm ca numărul de  cazuri să creească astfel încât să ne depăşească capacitatea. Aceasta a fost cheia succesului, cu ghilimele de rigoare în România, capacitatea spitalelor, cu mici excepţii, nu a fost depăşită.”, a precizat Virgil Musta.

Au fost luni în care populaţia a fost nevoită să stea acasă, iar din dorinţa prea mare de a ieşi şi de a refula după o perioadă lungă de restricţii este mare. Trebuie însă să fim raţionali şi să nu dăm buluc în spaţiile publice după ridicarea restricţiilor, spre binele nostru şi pentru ca situaţia să nu se înrăutăţească.

„Dacă nu am avut multe cazuri care să ne depăşească pe noi, asta se datorează şi populaţiei care a fost disciplinată. Eu cred şi sper că şi în continuare în zona noastră a ţării lumea va fi conştientă, va fi înţeleaptă, va avea răbdare şi va ştii să treacă cu bine peste acest risc.”, a mai spus Virgil Musta.

În momentul de faţă sunt peste 100 de persoane internate cu coronavirus la „Victor Babeş”, iar reprezentanţii spitalului spun că fac faţă în privința locurilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/