Călin Dobra, despre drumul de la Pișchia: „În perioada următoare vreau să rezolv calitatea drumului”

Problema drumului din localitatea Pișchia a fost sesizată de un număr foarte mare de locuitori din sat în conferința live susținută de președintele CJT, Călin Dobra. Acesta a anunțat că își va îndrepta atenția spre acea zonă, pentru a îndeplini doleanțele localnicilor, care sunt nemulțumiți de calitatea drumului și de faptul că autocamioanele care trec prin localitate nu respectă tonajul.

Referitor la sesizările localnicilor din satul Pișchia, Călin Dobra a spus că știe situația și că, prin Biroul de Monitorizare a Traficului din cadrul CJT, se încearcă prezența în acea zonă cu cântarele mobile care au fot achiziționate. Mai mult decât atât, președintele CJT spune că va colabora cu Poliția și că va avea în vedere, în perioada imediat următoare, acel tronson de drum care ridică probleme.

Mesajul președintelui CJT pentru localnicii din zonă

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Este o situație delicată la Pișchia. Gestionarea drumurilor județene este dificilă pentru că administrăm 1.300 de kilometri de rețea și nu este simplu. Împreună cu Poliția am reușit să identificăm anumite firme care nu respectă cu strictețe tonajul impus prin legislație. Încercăm în continuare, prin acest Birou de Monitorizare a Drumurilor, să menținem o stare cât mai bună. Am observat o tactică din partea transportatorilor, care se anunță între ei când echipele se află pe teren și își schimbă traseul. Am făcut apel și la Poliția Rutieră și la cei de la ISCTR, care au și ei obligativitatea de a monitoriza întreaga rețea de drumuri de pe raza județului. În următoarea perioadă vreau să rezolv calitatea drumului și este prins și acel tronson prin ceea ce înseamnă o reciclare pe aproximativ 2,5 kilometri. Iar când vom îmbunătăți calitatea acelui drum sper că problemele sesizate de cetățenii din Pișchia se vor remedia. Au apărut anumite probleme și la locuințele oamenilor. Fac un apel la transportatori să încerce să respecte condițiile și mai ales investițiile CJT, care sunt din bugetul cetățenilor județului și care sunt importante să le respectăm.”, a spus Călin Dobra.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/