România va fi lovită de un nou val pandemic în special din cauza numărului mic de persoane vaccinate, susțin specialiștii. Situația ar putea fi ținută sub control dacă s-ar respecta măsurile individuale de protecție și dacă se impun restricții în momentul în care apare trendul ascendent.
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara spune că am trecut cu bine peste vârful celui de-al patrulea val, cu toate că a existat presiune pe sistemul de sănătate.
„Din fericire am trecut cu bine peste vârful celui de-al patrulea val pandemic. Ne așteptăm ca peste o lună, o lună și jumătate să ne confruntăm cu un al cincilea val și asta din păcate, din cauza faptului că în țara noastră prea puține persoane sunt vaccinate. Sunt două elemente la fel de importante care previn îmbolnăvirea: pe de-o parte măsurile de prevenție nespecifice, precum distanțarea socială, evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștii și bineînțeles igiena tegumentelor. Este esențial să ne spălăm pe mâini și pe corp. Cea de-a doua măsură specifică este vaccinarea. Este singura care poate să ne ajute să transformăm această boală dintr-o afecțiune care generează forme severe, într-o boală banală în care chiar dacă există multe cazuri, să nu ne confruntăm cu forme severe”, a spus medicul Virgil Musta.
Potrivit datelor, în țările în care procentul de vaccinare depășește 70%, rata mortalității este de 0,10%-0,18%, pe când în România, Bulgaria și Rusia este de 3%, 4%.
„Asta înseamnă de 30 de ori mai mult. E mult, iar spitalele au fost copleșite de numărul mare de cazuri. Sper că învățăm din cele patru valuri să nu repetăm greșelile și în cel de-al cincilea val. Când apare creșterea numărului de cazuri să intervenim cu măsuri astfel încât să împiedicăm transmiterea. Și între timp să căutăm să convingem oamenii să se vaccineze.Mă bucură obiectivul pe care l-a pus noul ministru al Sănătății. Ca până în februarie să avem 10 milioane de persoane vaccinate. Este important să ajungem la un procent de 70%, 80%, astfel încât să avem o imunizare de grup”, a mai spus medicul.
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat în urmă cu câteva zile că recomandă vaccinarea în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Lucru important mai ales că în cel de-al patrulea val a crescut numărul de forme severe în cazul copiilor și au fost înregistrate și mai multe decese.
„Și copiii pot reprezenta un focar de transmitere și din păcate s-a constatat că pot face forme severe de boală și pot deceda. În acest al patrulea val am avut copii cu forme severe, au fost internați în terapie intensivă. Nimeni nu își dorește acest lucru. Din păcate au fost și cazuri de deces”, a spus Virgil Musta.
Medicul atrage din nou atenția că persoanele cu hipertensiune, diabet și alte boli cronice sunt cele care ar trebui să se vaccineze primele.
„Există o singură contraindicație absolută: șocul anafilactic. Dacă ai în antecedente șoc anafilactic te poți vaccina, dar trebuie să atragi atenția medicilor. Numai în cazul bolilor autoimune, aflate în pusee acute, este recomandat să amâni vaccinarea, dar nu este o contraindicație, și aici trebuie discutat cu medicul specialist. În rest, sunt patologii care deprimă imunitatea precum SIDA, neoplazii, transplantul, dar și acestea au recomandare de vaccinare, cu precizarea că există posibilitatea să nu fie atât de eficientă”, a mai spus medicul.