Viorel Lolea a ajuns manager regional

Activitatea desfășurată de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a fost apreciată și de oficialii Federației Române de Fotbal. Astfel, promovarea lui Viorel Lolea, președintele forului fotbalistic județean, în structurile de conducere ale FRF nu ar trebui să mai mire pe nimeni.

Astfel, începând din acest an, președintele AJFCS a fost numit managerul Regiunii 5 Vest și va coordona întreaga activitate fotbalistică de pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Viorel Lolea va avea în subordine trei manageri interjudețeni: Gheorghe Chimiuc (Timiș), Ioan Petcu (Hunedoara) și Călin Rosenblum (Timiș), precum și ceilalți trei președinți ai AJF-urilor din regiune: Dănuț Lața (Timiș), Adrian Lucaci (Arad) și Mircea Sârbu (Hunedoara). Activitatea lui Călin Rosenblum, managerul Centrului de Excelență Timișoara, va fi monitorizată de către președintele AJF Caraș-Severin, fiind vorba de promovarea juniorilor talentați din Banat către loturile naționale de juniori.
“Funcția mă onorează și mă obligă în același timp la performanțe nu doar în județul nostru, ci, de acum, în toată Regiunea de Vest. AJF Caraș-Severin a dovedit în ultimii doi ani că merită să fie în fruntea ierarhiei fotbalului din Banat. Am dovedit-o, cu rezultate concrete, mai ales în privința creșterii nivelului de performanțe la nivelul echipelor de juniori C, D, E și F, fiind printre puținele asociații de profil din țară care au inițiat competiții pentru juniori F. Anul trecut echipa de Juniori 2005-2006, din Caransebeș, antrenată de Ion Bica, s-a calificat la turneul final de la Focșani“, a mărturisit Viorel Lolea în cadrul unei conferințe de presă.

Din echipa lui Viorel Lolea mai fac parte Daniel Surdu (secretar general AJFCS) și Lucian Dobre (manager județean).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/