Violonistul cu Stradivarius, Alexandru Tomescu, devine cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru!

Începând din toamnă, violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrei Naționale Radio din București, se alătură sistemului educațional românesc, devenind cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru. 

În urma examenelor de admitere care vor avea loc în lunile iulie și septembrie, șase tineri violoniști vor avea posibilitatea de a studia cu renumitul violonist Alexandru Tomescu atât în cadrul programului de licență, cât și la masterat. Colaborarea dintre Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara și violonistul Alexandru Tomescu are în vedere și dezvoltarea unor proiecte noi, care să atragă un număr cât mai mare de studenți valoroși și care să constituie un suport educațional solid și continuu.

Mă bucur din toată inima să mă alătur bunului meu prieten, violistul Ladislau Cristian Andriș – cadru didactic asociat la clasa de violă, precum și întregului corp profesoral al Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, pentru a mă dedica formării viitoarei generații de muzicieni români. De mulți ani mă gândeam la acest pas, atât de important în viața unui artist; iată că a venit în sfârșit momentul potrivit. Am multe lucruri de transmis tinerilor violoniști. Acum, în cadrul Facultății, vom avea ocazia de a construi împreună ceva durabil și, sunt sigur, spectaculos. Concertele mele, în calitate de solist concertist al Orchestrei Naționale Radio, vor merge mai departe, fără niciun impediment. Voi folosi experiența mea de solist și deschiderea pe care am găsit-o la Radio pentru a-i promova pe marile scene de concert pe acești tineri minunați.”, declară Alexandru Tomescu.

Propunerea Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara care i-a fost adresată maestrului Alexandru Tomescu vine după colaborarea extraordinară pe care violonistul o are cu violistul Ladislau Cristian Andriș, ambii fiind directori artistici ai Romanian Chamber Orchestra și mentori la Academia de Muzică și Arte frumoase „George Enescu” din Mihăileni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/