Polițiștii au fost chemați să intervină ca să aplaneze o ceartă în familie, de pe Aleea Tușnad. Bărbatul de 36 de ani a avut asupra lui un cuțit cu o lungime de 32 de centimetri. Pentru că l-a purtat fără drept, s-a ales cu dosar penal. Supărat, bărbatul a băut și a urcat la volanul mașinii sale. A avut ghinion și de această dată.
Polițiștii din Reşiţa au intervenit aseară la aplanarea unei stări conflictuale în familie, pe aleea Tuşnad din municipiu. „Patrula de ordine şi siguranţă publică a identificat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, având asupra sa un cuţit cu o lungime de 32 de cm, pe care l-a purtat fără drept.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru port ilegal de cuţit”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Beat la volan
La doar două ore mai târziu, acelaşi bărbat a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din Reşiţa.
„La testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.