Vino să gătești o supă pe ritmuri de muzică disco la Festivalul Gastronomic La Pas! Multe alte surprize te așteaptă în Parcul Rozelor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De vineri până duminică, pofticioșii și nu numai sunt invitați la mai multe activități inedite, care vor avea loc în cadrul Festivalului Gastronomic La Pas. Evenimentul nu va fi doar despre mâncare, ci și despre cultură și responsabilitate socială. Festivalul este organizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană și Asociația CRIES (Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare).

Evenimentul este la prima ediție și își propune să încurajeze oamenii să nu mai risipească alimente. În acest sens, timișorenii vor avea ocazia să participe la Disco Soup, unde vor găti o supă pe ritmuri de muzică, la comun. Ingredientele vor fi alimente aproape de expirare, recuperate din piețe, magazine sau de la restaurante. Ulterior, preparatul va fi servit participanților la festival, dar și celor care beneficiază de servicii sociale. Timișorenii sunt încurajați să își împartă ceea ce gătesc cu ceilalți în cadrul unui picnic urban, unde vor putea face și schimb de rețete. Firește, nu vor lipsi nici expozanții, care vor vinde preparate culinare, dar și bere artizanală.

La festival vor fi lansate chiar patru produse La Pas: o bere artizanală, o pâine artizanală cu maia, o brânză artizanală, precum și o rețetă de sos. „În 2021 vom fi o comunitate mai conștientă cu privire la importanța culturală a hranei, vom avea o înțelegere mai bună a gastronomiei locale, vom aprecia mai mult artizanii, micii agricultori și biodiversitatea regională. Mizăm pe acest tip de schimbare, atât în rândul concitadinilor noștri, cât și al sectorului ospitalității. În privința acestora din urmă, avem convingerea că tot mai multe unități alimentare și de cazare vor dezvolta relații directe cu producători locali și vor oferi publicului lor produse și rețete tradiționale, suveniruri și cadouri încărcate cu mai mult conținut cultural.”, spune directorul Asociației Timișoara 2021, Simona Neumann.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Nu vor lipsi nici atelierele culinare organizate de bucătari și bloggeri, dar nici degustările. La eveniment se va promova și consumul responsabil, iar timișorenii vor găsi inclusiv cărți pe această temă, în cele trei zile de festival. „Considerăm «La Pas, festival de gastronomie artizanală» un instrument cultural prin care dezvoltăm comunitatea: prezentăm mici producători și artizani și în același timp vorbim despre principii precum consumul responsabil, comerțul echitabil, reducerea risipei hranei, sau valori precum comunități incluzive, comunități tolerante, hrana ca patrimoniu imaterial. De aici și poziționarea noastră, nu ca un «food festival», ci ca un proiect comunitar.”, spune președintele Asociației CRIES, Mihaela Vetan.

În cele trei zile de festival vor fi programate și expoziții, iar de vânzare vor fi și bijuterii, obiecte de artă decorativă și ceramică. În fiecare seară, trupe și DJ vor asigura muzica, în trei genuri: Alternative, Jazz și Electric. De asemenea, organizatorii pregătesc și activități dedicate turismului sustenabil.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/