Vila ministrului bulgar Popov, transformată în club pentru pensionari!

Administrația din Caransebeș vorbește, de mai bine de 6 ani de zile, despre reabilitarea unui imobil care în perioada interbelică reprezenta o emblemă pentru Teiuș, declarat stațiune la 1932. Din păcate, banii și aici pun piedică. Speranța Primăriei Caransebeș pentru vila fostului ministru de externe bulgar Popov este accesarea unor fonduri europene. Până una-alta, cei care populează imobilul, fără conectare la utilități, sunt persoanele fără o locuință stabilă.


Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, ne-a precizat că pentru acest imobil în care până în 2012 au funcționat o grădiniță, într-o parte a clădirii, și locuințe cu chirie, pe cealaltă parte, ar avea un proiect măreț. De aceea clădirea a fost inclusă într-un proiect pentru care s-a încercat accesarea de fonduri europene pentru realizarea unui centru cultural turistic, însă, nefiind eligibil, acum se încearcă obținerea de fonduri pentru reabilitarea clădirii și transformarea ei într-un centru de zi pentru persoane vârstnice.

„Pentru Vila Popov, Primăria Caransebeș a inițiat un proiect de reabilitare a clădirii și amenajarea unui centru de zi pentru pensionari, care să vină să se delecteze la un ceai, să socializeze și să poată petrece timpul liber într-un mod plăcut, cu jocuri de table, șah. Noi chiar am avut recent o propunere de vânzare a imobilului din partea unei doamne care locuiește în zona Teiuș și care a fost interesată și de această clădire, dar destinația ei nu va fi schimbată”, a menționat primarul Felix Borcean, care nu a comentat situația actuală a clădirii în care locuiesc fără chirie mai multe persoane, fără să aibă minimum de confort.

Vila Popov a fost casă-restaurant în perioada interbelică, aparținând fostului ministru de externe al Bulgariei. După 1930, în Teiuş au apărut adevărate vile moderne, cu confort, plus restaurantele Forgaci şi Friedman.

În anul 1932, Teiuşul este declarat staţiune climaterică, iar halta din zonă devenea gară, unde opreau chiar şi trenurile rapide. Aici veneau să se relaxeze turişti din Ungaria, Bulgaria, Cehia şi chiar din Austria şi Germania. Teiuşul cuprindea un parc de la Haltă până la Vila Popov, cu bănci de odihnă, un izvor cu apă foarte căutată, iar pe locul unde este astăzi amfiteatrul, în fiecare după-amiază cânta fanfara militară a celor trei unităţi militare din oraş.

 

Surse foto: Gheorghe Popoviciu, Gabriel Dumitru

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/