Viitor luminos? Societatea de apă-canal a Lugojului, deși cu un picior în groapă, vrea investiții serioase anul acesta

Reprezentanții societății Meridian 22 au planuri mari pentru 2020, după ce au scăpat de grija obținerii licenței de operator și implicit de închiderea activităților de administrare a rețelelor de apă și canalizare. Toate acestea vizează partea de investiții și dezvoltare a firmei, astfel încât să fie diminuate pierderile care se înregistrează în prezent.

„Au fost ani mai buni și ani mai răi, dar ca anul trecut nu am avut o așa incertitudine de 19 ani, de când sunt aici, pentru că știam că ne va expira licența de operator pe data de 11 decembrie, eram undeva prin septembrie și nu reușeam să obținem autorizația de gospodărire a apelor, în baza căreia puteam să obținem prelungirea licenței. Am făcut eforturi susținute, ne-a ajutat și cadrul legislativ, astfel că am reușit să facem o eșalonare la plată cu Apele Române pentru o sumă de 580.000 de lei, în 40 de rate. Astfel am obținut autorizația de gospodărire a apelor, care ne-a fost acordată pentru doi ani și jumătate, ceea ce înseamnă că în această perioadă trebuie să punem în aplicare un plan de măsuri împreună cu Primăria Lugoj pentru a rezolva problemele pe linia apei, pe treapta chimică și biologică la Stația de Epurare Jabăr. Acest plan de măsuri a fost asumat împreună cu Primăria Lugoj, iar primul termen când se vor face verificări va fi anul acesta, pe data de 1 septembrie. Până atunci trebuie să finalizăm treapta mecanică. Am obținut, până în 2024, și licența de operator. Aceasta înseamnă că, în condiții normale, în Lugoj societatea Meridian va continua să presteze serviciile de livrare a apei potabile și canalizarea. Un plus, pentru supraviețuire în 2019, a fost faptul că în luna martie, în Consiliul Local, s-a luat o hotărâre de majorare a tarifelor și prețurilor, astfel că pot să spun că am obținut un profit contabil la sfârșitul anului trecut”, ne-a declarat Florin Iovescu, directorul Meridian 22.

Plata facturilor, online

În prezent, societatea este în faza de implementare a unui sistem informatic, pentru plata facturilor. „Va fi ca o interfață între noi și utilizatorii noștri, în sensul că acum am făcut primii pași prin listarea facturilor cu cod de bare. Am cumpărat imprimante performante și aparate de împlicuire, care ne dau posibilitatea de a trimite toate facturile de apă și canal către consumatorii finali. E un pas înainte. Nu vom face un contract cu Poșta Română, ci ne vom folosi de cititorii noștri de la compartimentul comercial și vom livra către lugojeni facturile. Sunt undeva la 7.000 de facturi către utilizatorii de la case, iar la blocuri avem contracte individuale cu circa 5.000 de lugojeni, plus încă circa 600 de persoane juridice, iar ca asociații avem un număr de 540. Este un pas în față, pentru ca oamenii să-și efectueze plățile și online, de-acasă, și să scurteze timpul care se pierde la noi la casierie. Acest contract este încheiat cu firma Telekom, pe o valoare de circa 70.000 de euro și trebuie să recunosc că am reușit să facem acest contract pe o perioadă de trei ani de zile, chiar dacă resursele noastre sunt limitate, iar valoarea este foarte mare”, a spus șeful Meridian 22.

Pierderi financiare cauzate de avarii

Cea mai mare bătaie de cap vine pe partea de avarii, care înghit foarte multe resurse financiare. Media este de trei avarii pe zi, astfel că viitorul societății este condiționat de procesele investiționale, care trebuie să fie consistente. „Avem o serie mare de vulnerabilități. Foarte multe surse financiare sunt înghițite de avariile zilnice pe care le avem. Nu este zi să nu avem trei avarii, care consumă foarte multe resurse de combustibil, de manoperă, piese care trebuie achiziționate și multe altele. De asemenea, vorbim aici de darea în folosință a noi foraje, achiziția de noi generatoare, precum și pompe verticale de 90 de kilowați, care să ducă la reducerea consumului de energie electrică. Plătim în medie 185.000 lei lunar către Enel Energie, iar prin achiziționarea de pompe noi se poate diminua cu circa 20% acest consum și astfel nu vom mai fi nevoiți într-una să ne prezentăm în fața Consiliului Local și să solicităm majorări de tarife”, a mai spus Florin Iovescu.

Potrivit acestuia, este necesară și o vidanjă nouă, dar și întreținerea sistemului de livrare a apei în stare de funcționare. Astfel, se așteaptă un ajutor din partea Consiliului Local pentru alocarea unor surse financiare importante pentru branșamente. Este o condiție stringentă pentru a putea progresa, pentru ca noile branșamente să poată anula rețeaua veche, care generează costuri importante cu întreținerea. În acest sens este necesară și o contorizare la scările de bloc. În cursul anului trecut s-au achiziționat 102 contoare cu comandă la distanță pentru scările de bloc. S-a început un proiect pilot în ștrand, unde sunt 31 de scări de bloc, prevăzute cu contoare inteligente. S-a descoperit o diferență de peste 400 de metri cubi de apă consumată, față de citirile date lunar de asociații și de cei cu contracte individuale.

„Dacă punem câte scări de bloc sunt, se pot obține aproape 50.000 de lei, fără TVA, lunar. Putem face contorizarea, care se amortizează singură. Restul de contoare, 70, vor fi montate în Micro III și splaiul 1 Decembrie, pentru că acolo sunt circa 17 scări de bloc, iar în Micro III sunt refăcute și o serie de branșamente, fiind mai ușor de montat contoarele inteligente. Vrem ca prin resurse proprii să mai realizăm încă 250 de scări cu contoare noi”, a mai spus directorul Meridian 22.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/