Unul din localurile preferate de maneliştii din Reşiţa a ars complet noaptea trecută. Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale incendiului.
UPDATE, ora 13.30 Poziţia oficială a ISU “Semenic”
“În această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurant din municipiul Reşiţa. La faţa locului au fost deplasate trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Reşiţa, care au acţionat pentru limitarea şi lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă la construcţia învecinată. Dat fiind faptul că incendiul a fost observat târziu, din clădirea restaurantului nu au mai putut fi salvate foarte multe lucruri. Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, mobilierul din sala de mese, tâmplaria PVC, aparate electrocasnice, electronice, etc.. Potrivit observaţiilor făcute la faţa locului, focul a pornit din sala de mese, cauza probabilă de aprindere fiind efectul termic al curentului electric, adică supraîncălzirea unui conductor electric din cauza aparatelor electrocasnice lăsate sub tensiune”, se precizează într-un comunicat al ISU “Semenic”. Valoarea estimativă a pagubelor rezultate din acest incendiu se ridică la 120.000 lei.
Astăzi, ora 7.30
Restaurantul situat pe Libertăţii din Reşiţa a ars în totalitate. Doar câteva lăzi cu bere şi suc au fost salvate de flăcări. Pompierii au fost anunţaţi de producerea incendiului cu puţin înainte de orele 5 ale dimineţii. A fost prea târziu, pentru că flăcările erau deja extinse în tot localul.
În Reşiţa au mai ars în urmă cu ceva ani câteva localuri, iar recent mai multe autoturisme, astfel că au început deja să circule speculaţiile cu privire la cauzele incendiului. Pompierii par să meargă pe varianta unui scurt-circuit, dar deocamdată nu e o variantă oficială. Geamurile termopan, înfoliate, ar fi făcut ca flăcările să nu fie văzute de nimeni. Incendiul ar fi fost observat doar în momentul în care s-a extins la acoperiş.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157631848491062″]
Vom reveni cu amănunte!
O VESTE CAT SE POATE DE BUNA… UN FOCAR DE INFECTIE MANELISTO-BORFETISTO-PITZIPONCISTA A ARS… ASTEPTAM SA ARDA SI RESTUL, POATE CU CATEVA PRIMATE CARE LE FRECVENTEAZA: HOT, MILLIONDOLARS (HAHAHA CE NUME IMBECIL PENTRU IMBECILI) ETC.
Cam cat e polita de asigurare?