Cel mai nou membru al Grădinii Zoologice din Reșița este un pui de urs brun care se distrează de minune, spre amuzamentul vizitatorilor, în cușca micuță unde locuiește alături de ursoaică.
Deși încă în construcții, Grădina Zoologică are porțile deschise pentru orice doritor care vrea să se plimbe într-o după-amiază. Vedeta cea mai mare a parcului este acum micuțul pui de urs care nu are nici două luni împlinite.
Ursulețul s-a născut în captivitate, deși condițiile în care trăiesc animalele sunt foarte greu de imaginat. Acum micuța jucărie face tumbe prin cușcă, se joacă, se bălăcește în băltuță și o atacă pe mama lui ca un adevărat urs. Foarte prietenos și sociabil, micuțul vine când este strigat la gard și chiar pozează în diferite ipostaze spre deliciul vizitatorilor.
O altă noutate în Parcul Zoologic din Reșița este și o pumă foarte frumoasă, care toarce ca o pisică la umbră cât e ziua de lungă. Din păcate, tigrii din grădină au dispărut, dar încă sunt multe animale frumoase care merită vizitate, cum ar fi cele două perechi de lei mari și spectaculoși, lupii, porcușorul spinos, poneii și țestoasele.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633454954604″]