VIDEO Viteze diferite pe șantierele deschise pe marile bulevarde ale Timișoarei

bdul cetatii

Lucrările de pe două șantiere importante din Timișoara avansează în ritmuri diferite. Așadar, pe B-dul Cetății lucrurile se mișcă, stadiul lucrărilor fiind de 60%. Pe de altă parte, viceprimarul Lațcău spune că pe B-dul Bogdăneștilor sunt întârzieri, stadiul execuției fiind sub 40%.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a venit cu vești de pe două șantiere importante ale orașului. Este vorba de cele deschise pe B-dul Cetății și B-dul Bogdăneștilor. În ceea ce privește B-dul Cetății, Lațcău a făcut public un filmuleț realizat din dronă și susține că lucrările au avansat foarte bine.

Marile bulevarde ale Timișoarei avansează în șantier, dar la viteze diferite. Pe Cetății lucrările au avansat foarte bine și acest lucru se vede și din dronă. Stâlpii mediani au fost montați, liniile de tramvai se apropie de finalizare ca fundații și montare, exceptând intersecțiile, iar partea stângă (venind dinspre Torontalului spre Bogdăneștilor) este finalizată cu excepția ultimului strat de asfalt. Acum două luni șantierul a ajuns la 50%, iar astăzi, șantierul se află la 60%, iar termenul de finalizare este septembrie 2023. Pentru acest proiect am efectuat plăți de peste 50 de milioane de lei, în întregime din bugetul local”, a declarat viceprimarul Timișoarei.

Pe de altă parte, Ruben Lațcău spune că pe șantierul deschis pe B-dul Bogdăneștilor sunt întârzieri, dar constructorul și-a asumat că le va recupera.

Pe Bogdăneștilor, cea mai avansată porțiune de lucrări este între Alexandrescu și intersecția cu Cetății, iar toate eforturile în perioada aceasta ar trebui să se concentreze pe finalizarea intersecției cât mai repede posibil. Până la Alexandrescu, toate benzile de circulație pe carosabil au primele straturi de asfalt turnate, iar terasamentele liniilor de tramvai sunt finalizate. Urmează montarea stâlpilor mediani și a fundației liniilor de cale. Constructorul are însă întârzieri față de graficul de execuție, pe care își asumă să le recupereze. Decalajele au apărut cu livrarea întârziată a șinelor pentru linia cale, în special componentele din intersecția cu Cetății. Este partea de lucrare cu cel mai ridicat nivel de complexitate, dar care va permite ca tramvaiele de pe Cetății să circule pe rute înspre Ronaț și, după finalizarea podului și pasajului de la Solventul, spre Dâmbovița”, a detaliat viceprimarul Timișoarei.

Ca urmare a acestor întârzieri, Lațcău spune că intersecția cu Cetății nu va putea fi deschisă la data de 5 septembrie, ci doar la finalul lunii viitoare. Stadiul fizic al execuției pe Bogdăneștilor este aproximativ 38% și termenul de finalizare este august 2023. Până în acest moment, Primăria Timișoara a efectuat plăți pentru lucrările de pe acest șantier de aproximativ 48 de milioane de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/