Două ștranduri din Timișoara funcționează fără contract legal cu primăria, însă proprietarii refuză să predea locațiile. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că a cerut debranșarea lor de la apă și curent, însă până acum furnizorii nu au dat curs solicitării.
Prima cerere pentru debranșarea celor două baze de agrement a fost depusă de viceprimar la Aquatim și Enel anul trecut, în pandemie. Cea de-a doua – imediat după ieșirea din starea de alertă.
„În momentul în care am ieșit din pandemie, în 8 sau 9 iunie s-a ieșit, am revenit cu o adresă. Am depus-o și la Curtea de Conturi. Am solicitat din nou debranșarea atât de la Aquatim, cât și de la Enel. De la Aquatim am primit răspuns că sunt clienți buni plătitori și că nu îi vor debranșa. Acolo s-a făcut o greșeală, din punctul meu de vedere. Când s-a cerut în instanță anularea contractelor de închiriere trebuia cerută și anularea contractelor subsecvente. Și doi la mână: contractul de utilități nu putea să fie mult mai lung decât contractul de închiriere. Ei au rămas cu contractul de utilități, iar contractul de închiriere dintre primărie și ei este anulat. Răspunsul Enelului a fost că îi vor notifica și le vor da preaviz. Nu știu ce s-a mai întâmplat acum pentru că nu am mai avut acces, dacă îi vor debranșa sau nu.”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.
Cele două baze de agrement funcționează cu contractele de închiriere expirate. Primăria nu a mai dorit să le reînnoiască, însă nici nu a reușit să evacueze societățile comerciale din spațiile respective. În privința ștrandului Termal, viceprimarul Cosmin Tabără spune că proprietarii au o datorie de 9 milioane de lei către municipalitate, generată de neplata redevenței.
Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova. UPDATE, ORA 17.45 Incendiul a fost...
Roxana Bălan |
03 May 2026
Liberalii din Caraș-Severin fac scut în jurul premierului Bolojan
Roxana Bălan |
03 May 2026
Lupta pompierilor cărășeni cu flăcările la Ilova nu s-a încheiat! Intervențiile continuă și astăzi
Ioana Toma |
03 May 2026
Banaton Fest revine în 2026. Patru zile de show la Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

