Mizeria din cimitirele Timișoarei, motiv de dispută între viceprimari. Cine face și curățenie?

cimitir

Cei doi viceprimari ai Timișoarei se contrează în postări pe Facebook cu privire la responsabilitatea curățeniei din cimitirele orașului. Ruben Lațcău îi reproșează lui Cosmin Tabără că nu a făcut nimic concret pentru a soluționa problemele de întreținere a acestor spații. În replică, Tabără îl acuză pe Lațcău că are „prea multă ură și aroganță”

Ruben Lațcău spune că Tabără atacă administrația din care face parte pentru propriile neajunsuri.

„Luna trecută, Florin Răvășilă, fost director liberal responsabil de cimitire, a dat declarații pentru primirea unei mite de 40.000 de euro. De ce? Pentru concesionarea cimitirelor cu dedicație. În ianuarie 2021, când și-a început mandatul de viceprimar responsabil pe patrimoniu, domnul Tabără știa de aceste probleme și a avut un an întreg la dispoziție pentru a lansa o licitație, cu un caiet de sarcini coerent, pentru a rezolva problemele de curățenie și întreținere a cimitirelor. Din cauza incompetenței lui, pe 31 decembrie 2021 a fost nevoie să luăm o măsură de avarie, respectiv să încheiem un contract temporar, pe jumătate de an pentru întreținerea cimitirelor, pentru că urma să expire contractul curent.”, a scris, pe Facebook, Ruben Lațcău.

CITEȘTE ȘI: DNA, descindere la un fost director din Primăria Timișoara

Viceprimarul USR mai spune și că Tabără i-a prezentat primarului Fritz, în iunie, un caiet de sarcini pentru lansarea licitației, însă edilul local i l-ar fi respins pentru că „era un copy-paste a la Florin Răvășilă, care ar fi dat cu dedicație administrarea cimitirelor, exact așa cum s-a făcut înainte”.

„Dacă după un an și jumătate, în care nu a făcut nimic pe subiect, începe să se plângă de starea cimitirelor, domnul Tabără fie e inconștient, fie e ticălos. Pot spune doar că mă bucur că nu mai are patrimoniul în subordine. Ce nu s-a făcut în tot mandatul lui, s-a rezolvat într-o lună: documentații corecte, caiet de sarcini fără dedicații pentru firme prietene, proiect de hotărâre publicat, supus la vot și aprobat în unanimitate. Inclusiv dânsul l-a votat, iar acum se preface amnezic. (…) Așteptăm să încheiem, odată ce e gata licitația, un contract de administrare a 5 cimitire din Timișoara, unde am inclus în caietul de sarcini foarte clar prevederi pentru gestiunea deșeurilor și realizarea de investiții și reparații.”, a concluzionat Lațcău.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Replica lui Tabără a venit tot în mediul online.

„Am reziliat contractul cu firma care gestiona cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu. După ce am urmărit contractul, am fundamentat și rezilierea, iar firma nici nu ne-a acționat în instanță, fundamentarea fiind făcută profesionist. Împreună cu colegii de la Direcția de Patrimoniu am făcut licitația cu două zile înainte de anul nou, când Lațcău și Fritz petreceau în concedii… Ai organizat tu, Lațcău, licitația? Habar nu aveai ce se întâmpla în Timișoara atunci… Tu, de fapt, prin competența ta, ai lăsat Timișoara fără căldură. Asta știu timișorenii prea bine!”, a precizat liberalul Cosmin Tabără.

Liberalul îi acuză pe colegii USR din administrația Timișoarei că trenează organizarea licitației pentru un contract de întreținere a cimitirelor.

„O lună jumătate a stat caietul de sarcini pe masa lui Fritz ca să îl semneze și să-l pună pe ordinea de zi. Se poate verifica din opis-uri, nu-i greu. A intrat în plenul CL Timișoara în 26 iulie. Suntem în 18 august și de atunci nu este încă urcat în platforma de licitații SICAP. (…) Ai prea multă ură și aroganță, neajunsuri care te fac să nu pricepi că Timișoara nu-i a ta, nu-i a voastră, timișorenii nu merită și nu au timp de aceste dialoguri. Este pentru ultima dată când mă cobor la nivelul tău să-ți dau un astfel de răspuns. Deplâng ghinionul acestui oraș că trebuie să mai aștepte o vreme până un om ca tine va pleca de la conducerea lui.”, a conchis Tabără.

CITEȘTE ȘI: Fritz: „Sunt foarte nemulțumit de felul în care arată cimitirele în Timișoara”. Se caută o firmă care să le întrețină

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/