VIDEO Sârbul “răpit” de Poliţia de Frontieră pleacă din România!

Jozef Scop, bărbatul de 40 de ani reţinut la frontiera româno-sârbă în noaptea de 8 spre 9 iunie, având asupra lui 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă, are două dosare penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Contrabandistul sârb, despre care procurorul George Bucurică susţine că e unul din principalii furnizori de ţigări, droguri şi arme de la graniţa cu Serbia, a fost arestat preventiv pentru trecere ilegală a frontierei de stat, contrabandă şi evaziune fiscală. “Clientul susţine că nu a săvârşit infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei şi, implicit, nici pe celelalte. El vindea marfa pe teritoriu sârbesc, susţine că a fost răpit din exces de zel al poliţiştilor”, afirmă avocatul Teofil Drugărin.

După o vreme petrecută în spatele gratiilor, Tribunalul Caraş-Severin l-a pus în libertate cu obligaţia de a nu părăsi localitatea Oraviţa. În 9 august, Judecătoria Oraviţa a luat faţă de acesta o măsură şi mai puţin restrictivă, în sensul că l-a obligat să nu părăsească ţara, pentru ca, la data de 5 octombrie, să-i fie revocată şi această ultimă măsură preventivă. Scop nu a apucat însă să se întoarcă în Serbia. “În timp ce eram la Poliţie, să facem formele legale, ne-au anunţat că urmează să se ia altă măsură preventivă, în alt dosar. A primit interdicţia de a părăsi localitatea. Este vorba despre un dosar în care are calitatea de complice, deci, i se aduce o învinuire mult mai puţin gravă, alături de alţi învinuiţi, Marius Drăgan, zis Ciulan, Anoaica Nicolae, zis Ninel, Preda Ion şi alte câteva persoane, vreo 11 în total”, a declarat avocatul Teofil Drugărin.

Judecătoria Oraviţa i-a revocat marţi, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată pe bază de ordonanţă de către procuror, astfel că, Jozef Scop se poate întoarce liniştit în Serbia, cu condiţia să se prezinte la procesele din România.