Contrabandiştii lui Condraş n-au bani pentru cauţiune

Trei dintre cele şapte persoane arestate preventiv ca urmare a operaţiunii “Revanşa”, derulată de DIICOT Caraş-Severin la începutul lunii, au cerut cu insistenţă magistraţilor de la Tribunalul Caraş-Severin să fie puse în libertate, chiar şi pe cauţiune.

 

Procurorii de la Crimă Organizată deţin date legate de activitatea infracţională a grupului condus de Daniel Condraş, care constă în principal în introducerea în ţară, de obicei prin Punctul de Frontieră Naidăş, a unor ţigări achiziţionate din Serbia şi distribuirea acestora pe piaţa neagră. “În acelaşi timp, gruparea infracţională şi-a cristalizat şi poziţia în lumea interlopă din zonă, obţinându-se date certe privind implicarea în activităţi pe linie de violenţă”, agaugă Ancuţa Cărbunaru, reprezentantul Poliţiei.

Trimişi pentru 20 de zile în spatele gratiilor, Florin Nicola şi Alexandru Dreşcan, doi dintre membrii temutei grupări, s-au arătat dispuşi să-şi cumpere libertatea. Cauţiunea a fost stabilită la 50.000 de lei. “Inculpaţii trebuiau să facă dovada constituirii unor garanţii imobiliare pe numele lor la dispoziţia Tribunalului Caraş-Severin, până la concurenţa sumei de 50.000 lei. N-au putut dovedi acest lucru, motiv pentru care şi-au retras cererile”, a declarat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.

Avocatul Teofil Drugărin îi acuză însă în termeni duri pe procurorii care instrumentează cazul. “Practic, clienţii mei s-au asociat pentru a săvârşi contravenţii, nu infracţiuni. În plus, învinuim Ministerul Public prin departamentul DIICOT Birorul Teriotorial Caraş-Severin că, deşi ştia că săvârşesc aceste contravenţii, i-au lăsat să persiste în contravenţie, în condiţiile în care telefoanele erau ascultate din vară. Puteau să-i pedepsească pentru contravenţie. Clienţii mei au adus cantităţi mici, sută la sută se va da achitare. Au disjuns cauzele şi au făcut doi căpitani de echipă, Daniel Condraş şi Sorin Paul”, a declarat avocatul.

La propunerea Ministerului Public, Tribunalul Caraş-Severin le-a prelungit mandatele de arestare preventivă cu 30 de zile, decizie ce poate fi atacată cu recurs.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/