A scăpat de mascaţi, dar nu şi de lege!

Tânărul care a băgat două profesoare în spital după ce le-a lovit cu maşina în timp ce se aflau pe trecerea de pietoni vine astăzi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Reşiţa.

Călin Gheju a produs un grav accident de circulaţie în seara de 7 ianuarie, când a urcat fără a avea permis de conducere la volanul unui autoturism neînmatriculat, care avea numere false. În timp ce gonea pe Bd. A.I. Cuza a accidentat grav două femei care traversau prin loc semnalizat. Le-a abandonat într-o baltă de sânge şi a fugit cu cei doi pasageri din maşină. S-a predat câteva ore mai târziu, când a aflat că mascaţii sunt pe urmele sale.

publicitate online in ziar Express de Banat

Tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, dar procurorii au hotărât că nu se impune şi arestarea sa preventivă, astfel că, nu l-au mai trimis în faţa instanţei. Până la urmă a ajuns însă şi în sala de judecată, fiind învinuit de mai multe infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. „Şi-a recunoscut integral faptele şi va contribui cu tot ce poate să ajute părţile vătămate”, a declarat avocatul său, Ioan Iancu.

gif card de energie dacus 1000x100

 În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare”, Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/