“Monstrul pedofil” a făcut circ în sala de judecată

Daniel Ungur, bărbatul de 41 de ani trimis în judecată la Tribunalul Caraş-Severin pentru pornografie infantilă, face pe nebunul atunci când trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele sale incalificabile.

“Monstrul pedofil” a dat ochii cu alte zece dintre victimele sale, nişte puştoaice până în 16 ani care, sub teroare şi ameninţare, au acceptat să fie sclavele sexuale ale bărbatului de peste 150 de kilograme. Incriminat de mărturiile fetelor, Daniel Ungur şi-a ieşit din nou din fire, la fel ca şi la celelalte termene de judecată. A cerut mai întâi recuzarea procurorului, apoi şi a magistratului care îl judecă. “Eu nu am fost de acord cu aceste cereri de recuzare sugerându-i inculpatului să nu uziteze de acest drept pe care îl are, dar el a trecut peste sfaturile mele. Ambele cereri i-au fost respinse”, a precizat avocatul Cosmin Bolosin.

La termenul următor vor fi audiaţi alţi opt martori. Până atunci, Daniel Ungur rămâne în penitenciar, în stare de arest preventiv. “Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, depoziţiile martorilor mă duc la convingerea că infracţiunile deduse judecăţii nu se conturează în mare parte, iar aşa-zisele victime, care astăzi sunt martore, în opinia mea au întreţinut raporturi sexuale cu Daniel Ungur de bună voie. Eu nu mă pot pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestuia, spun doar că perioada rezonabilă a arestului preventiv s-a depăşit de mult. E arestat de peste şase luni de zile, deşi vorbim de un inculpat aflat în recidivă post executorie”, a mai spus Bolosin.

 

În probaţiune am cerut să se constate dacă în momentul săvârşirii faptei a avut discernământ. Vom depune acte referitoare la stare psihică a inculpatului şi am cerut efectuarea unei expertize”, Cosmin Bolosin, avocat

Comments

  1. Adina says:

    Nu merita sa mai vada lumina zilei! Orice pedeapsa e prea mica pentru acest nenorocit!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/