VIDEO PNL Timiș și Nicolae Robu, în extaz după anunțarea rezultatelor exit-poll

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Nerăbdarea a pus stăpânire pe sediul PNL în minutele premergătoare anunțării rezultatelor primului tur de alegeri prezidențiale. Liberalii și primarul Nicolae Robu așteptau cu sufletul la gură sondajele atunci când s-a aflat că actualul președinte al României, Klaus Iohannis, este fruntaș.

După mai multe runde de aplauze și scandări ale numelui „Iohannis”, în timp ce pe fundal se auzea discursul celui al cărui nume se scanda, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a luat cuvântul.

Din punctul nostru de vedere, lucrurile au decurs conform așteptărilor. Suntem foarte fericiți că președintele Klaus Iohannis a obținut un număr așa de mare de voturi și un procentaj pe măsură”, a declarat Nicolae Robu în urma unei întrebări referitoare la așteptările pe care le avea de la rezultatele exit-poll.

Vreau mai întâi să-l felicit pe președintele Iohannis, să felicit Partidul Național Liberal, să mulțumesc cetățenilor Timișoarei, ai județului Timiș și ai României, fie ei din țară sau din străinătate, pentru implicare, pentru prezența excelentă la vot și, desigur, și pentru modul în care s-a concentrat votul înspre candidatul Partidului Național Liberal. Noi suntem foarte încrezători și în privința turului doi. Cred că se va face o diferență mare între Klaus Iohannis și candidatul stângii. România va avea șansa  să intre în acea normalitate pe care ne-o dorim cu toții, o normalitate care înseamnă stat de drept, prosperitate, demnitate, respect față de cetățeni și folosirea banilor publici pentru dezvoltarea comunităților locale”, a adăugat primarul Timișoarei.

Nicolae Robu le-a mulțumit și celor din partid pentru campania desfășurată cu respect față de competitori.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Despre bucuria manifestată la aflarea rezultatelor, Robu a afirmat că a fost pentru Iohannis, nu pentru că Dancilă îi este contracandidat în turul doi.

Procentul obținut de PNL pe Timiș va fi stabilit în orele următoare. Primarul nu a vrut să se pronunțe.

 

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/