VIDEO: Liceenii LMF, inițiați în tainele fotografiei și cinematografiei!

Elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” au ocazia să studieze o nouă tehnică încă de pe băncile școlii liceale. Clubul de fotografie și cinema și-a deschis porțile și își așteaptă cursanții.

În pauza mare, elevii de la LMF au avut parte de o întâlnire în care s-au anunțat două evenimente importante pentru ei. În primul rând, s-a lansat Clubul Foto-Video Neutrino, acolo unde elevii vor avea ocazia să învețe tehnicile de bază din fotografie și cinematografie, iar apoi au fost prezentați tuturor elevii care de astăzi fac parte din Biroului Executiv al Consiliului Şcolar al Elevilor.

Clubul de foto-video nu este o noutate pentru colegiu și a venit ca o urmare firească după regizorii pe care școala i-a format, dar și din pasiunea profesorului de matematică Ovidiu Bădescu. „Am avut încă de mic copil un tată fotograf și m-a pasionat așa ceva. Apoi a mai fost pasiunea elevilor, trei elevi care sunt acum regizori, au terminat la București. E vorba de Sabin Dorohoi, pe care multă lume îl cunoaște, de Claudiu Pușcău și de încă unul Alexandru, care sunt mai mici decât el. Toate acestea m-au făcut să realizez că vreau ca în viitor să descoperim așa ceva în liceul nostru”, a explicat pentru Express de Banat profesorul de matematică.

ovidiu badescu elevi lmf

Tot ce trebuie să facă elevii cu pasiune și înclinație spre acest domeniu este să se înscrie în cadrul clubului, iar rezultatul final îl va constitui un filmuleț de prezentare al colegiului. „Elevii trebuie să respecte ceea ce li se spune, pentru că ei au mult mai multe idei decât avem noi, dar trebuie coordonați. Până la producția finală, vom avea periodic diferite proiecte și vom desemna un câștigător. Oricine dorește să participe poate să se înscrie în Clubul Foto-Video Neutrino. Deși este dedicat liceenilor, sunt acceptați și elevii de clasa a VIII-a sau a VII-a, mai mici însă nu”, a mai adăugat profesorul Ovidiu Bădescu.

Până să înceapă cursul, elevii din clasa a X-a D au pus deja pe bandă un filmuleț inspirat din ora de matematică:

YouTube video

Cine face parte din Consiliului Școlar al Elevilor

Așadar, pe lângă club, elevii au făcut cunoștință cu noii reprezentanți ai Consiliului Școlar, cei care vor menține frânghiile de comunicare între elevi și profesori. „Această funcție presupune o organizare cât mai bună a diferitelor activități și o cooperare cu colegii mei în permanență. Nu cred că va fi dificil să păstrez legătura între profesori și elevi, pentru că profesorii sunt ca niște părinți pentru noi și ei tot timpul vor fi dispuși să ne asculte și să existe o permanentă legătură între noi. Anul trecut am ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Școlar”, a declarat pentru Express de Banat Oana Bezergheanu, din clasa a X-a D, președintele Consiliului Elevilor. „Eu sunt directorul Departamentului de Informare, Consiliere și Mobilitate. Am datoria să păstrez legătura între profesori, elevi și Consiliul Școlar al Elevilor și între Consiliu și alte organizații sau instituții din afară, care ne ajută. Eu trebuie tot timpul să prezint activitățile noastre și să informez cât mai exact asupra ceea ce se întâmplă. Este al doilea an consecutiv când ocup această funcție”, a precizat Maria Avram, din clasa a XI-a D, reprezentantul Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Traian Lalescu”.

elevi lmf elevi lmf

Elevii, despre clubul foto-video

Cât despre clubul proaspăt lansat, cele două eleve din cadrul Consiliului Școlar au numai cuvinte de laudă și gânduri bune. „Consider că este o oportunitate pentru  elevi de a-și dezvolta abilitățile și de asemenea o oportunitate  de cunoaștere și socializare. Abia aștept să fac parte din echipă, nu am idei puse deoparte, dar am să încep să mă gândesc”, a declarat Oana Bezergheanu. „Mi se pare o idee foarte interesantă, o idee foarte bună, pentru că știu că domnul profesor de matematică este pasionat de fotografie, știu că avem foarte, foarte mulți elevi în școală cu aceeași pasiune și cred că este o oportunitate pentru ei de a se dezvolta și de a-și îmbunătăți talentele”, precizează și Maria Avram.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/