„Peste 16 milioane de euro ajung în judeţ prin proiecte transfrontaliere”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Palatul administrativ a fost astăzi gazda unei conferințe de prezentare a unui nou proiect, care vizează realizarea mai multor studii pentru introducerea unor tehnologii moderne de transport. La acțiune au participat și partenerii sârbi. 

Potrivit managerului general al proiectului, Victor Naidan, obiectivul vizează dezvoltarea socio-economică a regiunii și crearea condițiilor necesare pentru o dezvoltare economică rapidă a regiunii prin introducerea unor tehnologii moderne de transport.

sorin frunzaverde

„Valoarea totală a proiectului este de 303.759 euro, din care 201.576,65 Euro reprezintă finanțare nerambursabilă IPA. 8.659,30 de euro vin din partea Guvernului României sub formă de finanțare nerambursabilă, iar 1.332,20 euro sunt contribuția Consiliului Județean Caraș-Severin în acest proiect. Partenerul sârb contribuie cu 35.572,35 de Euro”, a spus Victor Naidan în cadrul întâlnirii de astăzi.  Bugetul eligibil al municipalității Vârșeț este de 237.149,00 euro, iar al județului Caraș-Severin este de 66.610 de euro. Proiectul se derulează în perioada Iunie 2013 – Iunie 2014.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Milioane de euro din proiectele transfrontaliere

„Partenerul nostru este municipalitatea din Vârșeț, un partener tradițional, care urmărește realizarea unor studii de fezabilitate pentru modernizarea transportului în această zonă, în principal pentru construirea a două terminale de transport. Valoarea acestui proiect, care urmărește realizarea studiilor de fezabilitate, este de circa 300 de mii de euro, nu este o valoare mare, dar este semnificativă în contextul în care în ultimii ani, practic, din 2008, Caraș-Severin  a beneficiat de circa 16,500 milioane de euro, fonduri finanțate din acest program transfrontalier, prin instrumentul de preaderare a Serbiei la UE, comunitățile din Caraș-Severin fiind partenerii diverselor entități teritorial-administrative sau economice ale diverselor instituții din Serbia”, a subliniat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/