Update VIDEO HALUCINANT! Tânăr căutat de poliție în Timișoara după ce ar fi bătut cu bestialitate o pisică! Imagini cu un puternic impact emoțional!

Un tânăr a intrat în atenția oamenilor legii după ce, pe rețelele de socializare, s-a viralizat un videoclip în care lovește cu bestialitate o pisică. Potrivit polițiștilor de la IPJ Timiș au fost depuse mai multe sesizări.

Din primele cercetări ar fi vorba despre o persoană din comuna Mătăsari, județul Gorj despre care oamenii legii au aflat că se află în Timișoara. Informațiile ar fi fost oferite chiar de tatăl băiatului care locuiește în Mătăsari. În imagini se poate vedea cum individul lovește cu cruzime, de mai multe ori, o pisică până când aceasta rămâne fără suflare. Autoritățile sunt acum pe urmele băiatului și încearcă să afle și dacă imaginile au fost filmate în județul Timiș.

Nici internauții nu au fost mai prietenoși. Multe persoane s-au arătat dezgustate de gestul tânărului. „Nu ma pot uita, Doamne! Cât mi-ar plăcea să dau ochii cu tine!!! O sa ți se întoarcă asta, fii sigur!”, a scris Alina pe un grup de Facebook, dedicat salvării animalelor.

„Sesizări! Cât mai multe! Doar așa putem obliga poliția să facă ceva împotriva acestor criminali! Nici nu pot să privesc… nu vreau… bietul suflet”, a scris și Ramona. Dacă va fi găsit vinovat, pe numele său va fi deschis un dosar penal.

În urmă cu aproximativ o săptămână, ministrul Marcel Vela a anunțat că, în premieră, în România se înființează Poliția Animalelor. Proiectul se află acum în transparență decizională.

Update: IPJ Timiș transmite că suspectul are 16 ani, a fost prins și reținut.

„În contextul imaginilor apărute pe o rețea de socializare, în care un bărbat lovește cu piciorul o pisică, postat la data de 31 august a.c., Inspectoratul Județean de Poliție Timiș vă informează: La data de 01 septembrie a.c. polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Urbană Timișoara s-au sesizat din oficiu în urma vizionării unei înregistrări video postată pe o rețea de socializare, filmare în care se observă un bărbat care lovea cu piciorul o pisică, în parcul Clăbucet din municipiul Timișoara. Polițiștii timișeni au demarat imediat verificări cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Motru fiind identificat un tânăr de 16 ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj bănuit de comiterea faptei. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”.



/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/