Cele mai multe decese, înregistrate într-o singură zi la nivel național! Peste 520 de pacienți, internați la ATI

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O nouă zi neagră pentru România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de decese în mai multe județe din țară, iar în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă sunt peste 520 de pacienți. Au fost confirmate zeci de noi cazuri de COVID-19 în Banat, dar la nivel național, vorbim însă de peste 1.000.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 1.053 de îmbolnăviri cu noul virus, dintre care 29 în Timiș și 31 în Caraș-Severin. În județul Timiș distribuția pe localități este transmisă de reprezentanții Prefecturii. Astfel, cele 29  persoane sunt din: Timișoara – 13, Lugoj -3, Dumbrăvița – 3, Ciacova – 1, Dudeștii Noi – 1, Șandra – 1, Moșnița Veche (Moșnița Nouă) – 1, Sânandrei – 1, Diniaș (Peciu Nou) – 1, Gelu (Variaș) -1, Checea – 1, Cornești (Orțișoara) – 1, Sintești (Margina) – 1.

Dintre cele 60 de decese, patru au fost înregistrate în Timiș, iar în secțiile ATI din județ sunt internați 12 pacienți, din totalul de 522, înregistrat la nivel național.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane, internate cu COVID-19, este de 7.164. Dintre acestea, 172 sunt în spitalele COVID din Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În ceea ce privește focarele active, DSP transmite că, în supraveghere, sunt nouă. Este vorba despre IPJ Timiș (19 cazuri), Spitalul Județean din Timișoara (4 cazuri), o unitate de producție (14 cazuri), un centru pentru persoane vârstnice (16 cazuri), Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Lugoj (21 de cazuri), o grădiniță privată (5 cazuri) și trei firme cu câte trei, patru și 46 de cazuri de COVID-19.

„Până astăzi, 1 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 88.593 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 38.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.175 de  pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”, mai informează GCS.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/