VIDEO Primul tren cu cărbune încărcat în gara pe care primăria a închiriat-o în Motru a ajuns la Timișoara

tren carbune

Dominic Fritz a anunțat că primul tren cu cărbune încărcat în gara pe care primăria a închiriat-o în Motru a ajuns, vineri dimineața, la Timișoara. Cărbunele va fi folosit pentru ca societatea Colterm să poată produce căldură.

Primăria Timișoara a găsit, la sfârșitul acestei veri, o soluție inedită pentru a fi sigură că societatea Colterm va fi aprovizionată cu cărbune în timpul sezonului rece pentru a putea produce energie termică. Așadar, instituția a închiriat o gară din Motru pentru a putea cumpăra cărbune direct de la producători și al transporta la Timișoara, fără a apela la intermediari. Iată că vineri dimineața primul tren cu cărbune a ajuns la Timișoara, anunță Dominic Fritz.

Primul tren cu cărbune încărcat în gara pe care am închiriat-o în Motru a ajuns în această dimineață la Timișoara. Aceste trenuri vor veni toată iarna, cu cărbune cumpărat direct de la producători. Colterm a făcut și stocuri de urgență peste vară, de 45.000 de tone cărbune și 22.800 MWh de gaz. Am închiriat gara pentru a avea un flux continuu de transporturi de cărbune în tot sezonul rece”, a afirmat primarul Timișoarei.

Dominic Fritz a mai precizat că, în ultimele luni, morile pentru cazanele CET Sud au fost reparate pentru o ardere mai eficientă și s-a lucrat la schimbarea rețelei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai avem doar 3 km de rețea de înlocuit din cei 29 km planificați în această etapă. Săptămâna asta am depus proiectul pentru producerea în cogenerare la Colterm, energie electrică și termică. Este un proiect de 230 de milioane de lei, prin fonduri PNRR, la care așteptăm evaluarea”, a detaliat edilul-șef.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/