VIDEO: Britanicii au pus ochii pe Caraș-Severin!

Filmul declarat cel mai frumos documentar despre România atinge și minunatele zone din județul Caraș-Severin. De la apele miraculoase din Herculane până la paradisul de pe Clisura Dunării, totul este prezentat în cea mai frumoasă manieră.

Prezentatorul britanic Charlie Ottley de la postul de televiziune Travel Channel face turul țării de la munte la mare, din Carpați până în Deltă. Trilogia cuprinde chiar și orașele județului, iar în cel de-al doilea film sunt prezentate pe larg peisaje de pe plaiuri cărășene.

Pornind de la Porțile de Fier, reportajul urcă pe Dunăre trecând pe la Capul lui Decebal, în timp ce prezentatorul povestește despre istoria bogată din zonă, o istorie la fel de frumoasă ca întreaga Românie. „Înaintând spre capitala dacică Sarmizegetusa, romanii au descoperit o vale utopică, unde apele termale curgeau învolburate din dealuri. Aici au construit băi opulente și au ridicat orașul Herculane, care a devenit una dintre cele mai mari stațiuni de tratament din lume”, descrie Charlie Ottley în documentarul său.

Chiar dacă are un istoric impresionant, localitatea Băile Herculane nu mai poate să redea măiestria vremurilor trecute. Astfel că aspectul clădirilor este surprins și în filmare, pentru că adevărul nu putea fi ascuns. Dar, deși s-a consumat o bătălie în ultima vreme între mass-media românească și cea britanică, prezentatorul documentarului prezintă situația într-o notă optimistă și amintește de faptul că Băile Herculane încearcă să se revigoreze. Acesta povestește și de  hotelul de cinci stele care urmează să se deschidă și de celelalte proiecte ce sunt în plan. Stațiunea iese în evidență prin izvoarele sale termale și vindecătoare.

De la muzică la modul în care este filmat și vocea prezentatorului pe fundal, documentarul Wild Carpathia reușește să redea perfect frumusețile și bogățiile județului pe care până și cărășenii le-au lăsat uitării, mereu cu gândul către orizonturi străine.

Foto: gazetaromaneasca.co.uk

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/