VIDEO. Aruncau gunoaie pe marginea drumului fix când alții le strângeau. „Azi facem curat, mâine mormanele sunt la loc. Noi ne dorim cu adevărat o lume mai bună?”

gunoi
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Echipele Consiliului Județean Timiș care în aceste zile sunt angrenate în curățenia de toamnă pe drumurile județene au surprins doi cetățeni care aruncau saci întregi de gunoaie chiar în spațiile deja curățate. Într-o altă situație, oamenii povestesc că au fost la un pas să fie luați la bătaie pentru că au atras atenția cu privire la faptul că abandonarea deșeurilor este ilegală. 

Cetățenii surprinși în flagrant de echipele CJT implicate în campania de curățenie pe drumurile județene au fost filmați între Peciu Nou și Giulvăz, respectiv Ciacova și Jebel.

IMAGINILE POT FI URMĂRITE AICI

În cadrul aceleiași campanii, membrii unei echipe CJ Timiș aproape au fost luați la bătaie, după ce au atras atenția unor persoane într-un caz asemănător. Au fost sesizate organele abilitate, în ambele situații.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Chiar dacă vinovații vor ajunge să plătească sub o formă sau alta pentru comportamentul lor, ne temem că va fi doar o picătură în ocean. Azi facem curat, mâine mormanele sunt la loc. Trebuie să ne întrebăm sincer dacă noi, ca și comunitate, ne dorim cu adevărat o lume mai bună, mai curată, mai corectă. Dacă da, soluția este în mâna fiecăruia dintre noi. Vă încurajăm să nu rămâneți pasivi când vedeți asemenea acte de lipsă de bun simț și, vă rugăm, pledați pentru un comportament civilizat în rândul apropiaților. Doar conștientizând că avem o problemă ca societate, putem vorbi de rezolvarea ei.”, au transmis reprezentanții CJ Timiș.

În campania de curățenie desfășurată pe drumurile din Timiș sunt incluse atât tronsoanele semnalate de timișeni ca fiind cu deșeuri, cât și cele recomandate de unitățile administrativ-teritoriale. Echipele sprijinite de voluntari și-au propus să parcurgă între 11-29 octombrie peste 500 de km de drumuri județene.

Foto: CJ Timiș

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/