VIDEO. Adrian Năstase rămâne Cetățean de Onoare al orașului Băile Herculane!

Doar patru dintre consilierii locali au votat astăzi propunerea primarului PNL, Cristian Miclău, de retragere a titlului onorific acordat fostului premier al României!

Statutul de condamnat penal pentru fapte de corupție al lui Adrian Năstase l-a determinat pe edilul-șef din Băile Herculane să inițieze un proiect de hotărâre privind retragerea titlului acordat social-democratului în perioada în care acesta este șeful Guvernului. „Eu am fost vicepreședinte PDSR atunci, a venit cineva de la București că s-a hotărât în cadrul partidului să-l facem Cetățean de Onoare.”, a explicat astăzi, în plen, unul dintre aleșii locali. „Motivația acestei inițiative este condamnarea penală definitivă pe care o are domnul Năstase, nu cât de mult sau de puțin a făcut pentru Băile Herculane.”, a spus primarul Miclău.

Titu Doroi, consilier local de foarte mulți ani, a avut însă o cu totul altă optică. „Adrian Năstase a făcut ceva pentru stațiune. Dacă i s-a dat un titlu, să-i rămână! Dacă era la PNL nu i se retrăgea titlul. Știm cum a fost el condamnat! Eu nu sunt de acord, el ne-a băgat în NATO, e unul dintre cei mai mari politicieni români!”, a argumentat acesta abținerea de a vota inițiativa primarului. La fel au procedat și alți consilieri locali, motiv pentru care Adrian Năstase rămâne Cetățean de Onoare în Băile Herculane!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/