Trist după remiza albă dintre Metalul Reşiţa şi ASA Târgu Mureş, reprezentantul Consiliului Local la echipa de fotbal a oraşului şi-a înecat supărarea în pahar, repriza a treia încheindu-se la spital.
Rosso-nerii au scos doar un egal pe teren propriu cu liderul seriei şi s-au îndepărtat şi mai mult de obiectiv: promovarea în Liga I. Meciul a fost sâmbătă, dar lui Gheorghe Năsturel nu-i trecuse supărarea nici la o zi după joc. Potrivit mărturisirilor acestuia, duminică s-a întâlnit la un şpriţ cu alţi oameni implicaţi la clubul din Valea Domanului, pentru a vedea ce e de făcut, astfel încât, din toamnă, microbiştii din oraş să vadă pe viu meciuri cu Steaua şi Dinamo. Supărarea a fost mare, la fel ca şi numărul paharelor date peste cap de consilierul local.
Năsturel a suferit asemena celor mai pătimaşi suporteri şi nu i-a mai păsat de nimic, nici măcar de maşină, de carnetul de conducere sau de propria viaţă. A urcat la volan când genunchii i se muiaseră de mult şi inevitabilul s-a produs. Ajuns în zona Pasajului CSR, a dat-o în bară, pardon, în stâlp. Şi-a şifonat serios maşina şi a ajuns la spital cu leziuni la cap. A refuzat să fie spitalizat, dar a ţinut să explice de ce a ajuns într-o astfel de situaţie. Păstrându-şi simţul umorului, Năsturel a explicat faptul că suferă pentru echipa de fotbal, care nu are decât două şanse: să promoveze sau să nu promoveze. A recunoscut că şi-a pierdut „dezechilibrul”, dar când şi-a dat seama că situaţia este caraghioasă a dat lucrurile pe faţă: „Vedeţi în ce hal m-a adus politica?!” Testat cu aparatul alcooltest, Năsturel a demonstrat că este un adevărat marcator: 0.98 la mie! Dorinel Munteanu şi Marian Pană au dat asigurări Consiliului Local că echipa va câştiga de acum încolo fiecare meci, deoarece nu vor să-i lase pietoni şi pe alţi aleşi. Dar cine ştie cum vor fi udate victoriile sau, eventual, atât de mult dorita promovare!

foto: captură Infocs
În apropierea Paștelui, Bazinul Olimpic din Reșița își ajustează programul, oferind câteva zile de pauză, atât sportivilor, cât și celor care aleg înotul ca formă de relaxare. Conducerea anunță...
Dani Stanciu |
06 April 2026
Reșița a pornit revoluția în PNL: Oamenii normali la cap nu mai votează specimene gen Rareș Bogdan!
Cristian Rădoi |
06 April 2026
Diana Apetrei |
06 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


un betiv notoriu si afemeiat,are pretentii la primaria resitei suntem de risul lumii