Liberalul Cosmin Tabără a inspectat 4 dintre cele 6 cimitire care sunt administrate de municipalitate, iar în două dintre acestea a identificat o serie de nereguli în ceea ce privește respectarea condițiilor stabilite cu societățile concesionare.
Cele mai multe nereguli au fost găsite în cimitirele din Calea Șagului și Buziașului. În Șagului au fost vandalizate morminte, sunt rampe de gunoi clandestine și au loc lucrări de extindere fără autorizație la o capelă. Poliția locală a sancționat concesionarul care a demarat lucrările la capelă și a dispus oprirea acestora.
„Pe Calea Buziașului, cea mai mare problemă este cu o parcelă unde s-a format o rampă clandestină de gunoi, unde se depozitaseră chiar și televizoare, resturi din construcții, un cărucior pentru copii, cartoane etc. Gardul care rămăsese incomplet de la o lucrare anterioară a fost repoziționat, iar copertina capelei de la acest cimitir a fost reparată. Am solicitat concesionarului să amplaseze, suplimentar, containere și pubele. Sunt doar o parte dintre sesizările de pe teren, activitatea de verificare a activităților din cimitire continuă. Atenționez că, dacă nu se respectă caietul de sarcini de către societățile concesionare, vom merge până la rezilierea contractelor. În cel mai scurt timp, trebuie rezolvată problema rampelor de gunoi și amplasarea de containere pentru colectarea selectivă.”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără.
Tabără le-a mai cerut concesionarilor să asigure paza cimitirelor, potrivit contractelor încheiate cu municipalitatea.
Enciclopedia dedicată valorilor Banatului, opera monumentală a Dr. Adrian Bădescu, cărășeanul și fondatorul Clinicilor Medici’s din Timișoara, ajunge și la Reșița. O lansare de carte despre memorie, identitate și...
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții care au nevoie de...
Un nou raport privind sănătatea mintală a copiilor din România, prezentat marți în Senat, arată date alarmante despre starea emoțională a elevilor. Jumătate dintre tineri spun că s-au gândit...
Alina Dragomir |
26 May 2026
Alina Dragomir |
25 May 2026
Alina Dragomir |
27 May 2026
Reșița domină Naționalul de Înot Masters. 78 de medalii pentru „Reșița 07”, la Drobeta-Turnu Severin
Roxana Bălan |
27 May 2026
Silvia Mihalcea: „Protejăm companiile profitabile ale României!”
Alina Dragomir |
27 May 2026
„Comunitate în Mișcare 2026” schimbă traficul pe Bulevardul Muncii din Reșița, pe 30 mai
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

