Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a dezvăluit că directorul de la Piețe SA, Mirel Pop, și-a cumpărat mașină de serviciu cu 20.000 de euro.
Mirel Pop, directorul de la Piețe SA, o societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara, și-ar fi cumpărat mașină de serviciu în valoare de 20.000 de euro. Descoperirea a fost făcută de Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei.
„Chiar așa, 20.000 de euro pentru că așa vrea Mirel Pop? Pe când mă gândeam eu că cei din conducerea SC Piețe SA au învățat ceva din criticile din presă și nu numai, găsesc, răsfoind pe SICAP, o nouă achiziție a societății. Inițial, am avut impresia că este vorba despre achiziția serviciilor de intabulare a spațiilor din piețe sau de proiecte pentru modernizarea piețelor din Timişoara, realizarea unui studiu pentru readucerea la viață a Pieței 700! Dar de fapt, ce reprezintă acești 95.500 lei fără TVA? Este vorba despre achiziția unui automobil pentru confortul „distinsului” domn director. Director care ocolește oamenii din piețe și problemele lor. Director care ignoră managementul responsabil al acestei societăți. Un director care, din întâmplare, a ajuns pe un loc total nepotrivit pentru el și acum se dezmiardă pe banul public”, a afirmat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Timișoarei susține că cei care se află la conducerea Piețe SA ar trebui demiși din funcții.
„Îți repet încă o dată: Mirel Pop, lasă-i pe cei care se pricep în fruntea societății! Și fac apel din nou la conducerea PMT de a schimba această conducere atât de slabă a SC Piețe SA, care nu-și urmărește decât propriul interes. Ați provocat scandaluri închipuite, ați aruncat cu noroi în dreapta și în stânga, dar nu vă pasă că nu vă îndepliniți atribuțiile. De ce nu rezolvați problema autoturismului cu fostul director? Plătiți ce e de plătit și dați-l în judecată dacă vă simțiți nedreptățiți, dar nu achiziționați o altă mașină, inutil. Sau poate că aveți prea mulți bani? Bani publici?”, a declarat Cosmin Tabără.
Vechea mașină de serviciu a directorului de la Piețe SA a fost incendiată, la sfârșitul anului trecut, de către un bărbat cu probleme psihice. Individul a crezut că Mirel Pop i-ar fi lovit mortal câinele cu mașina.
Specialiști din obstetrică-ginecologie, neonatologie și domeniile conexe se reunesc în capitala Banatului Montan pentru a pune pe masa discuțiilor subiectul: „Medicina prenatală și ginecologia modernă”. Centrul Multifuncțional Reșița va...
Solicitare Erbașu Edil Construct SA – str. Poiana, str. Temeș și str. Ardealului (parțial). La solicitarea Erbașu Edil Construct SA, pentru realizarea probei de presiune la rețeaua nou executată,...
Alina Dragomir |
22 April 2026
Cei mai buni medici din Banat vin la Reșița, la invitația Medici’s – MedLife!
Roxana Bălan |
23 April 2026
Firmă din Caraș-Severin, în vizorul Poliției după achiziții ilegale de componente feroviare
Alina Dragomir |
23 April 2026
Alina Dragomir |
23 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

