Viceprimarul Cosmin Tabără, despre retragerea unor atribuții: „Voi ajuta și de pe hol”

tabara 2

După anunțul cu privire la dorința de a candida la Primăria Timișoara din partea PNL, viceprimarul Cosmin Tabără clarifică câteva aspecte cu privire la atribuțiile pe care, de-a lungul mandatului de viceprimar, primarul Dominic Fritz i le-a retras. De asemenea, Tabără spune că afirmațiile potrivit cărora el a ajuns să „ascute creioane” spune că s-au dorit a fi de fapt doar atacuri la adresa edilului local USR. 

Anul trecut, în vară, primarul Dominic Fritz semna o dispoziție prin care retrăgea din subordinea viceprimarului Cosmin Tabără Direcția de Patrimoniu, cea mai puternică structură coordonată de liberal. Se întâmpla după ce, anterior, primarul l-a lăsat pe Tabără și fără atribuții în ce privește Direcția Juridică.

„Eu pot să fac orice atâta timp cât… Eu nu mai am Patrimoniul în sens de direcție, dar am foarte multe comisii care rezolvă problemele patrimoniului și, pe de altă parte, am și Comisia de apărare și situații de urgență pe care o conduc și mă implic, găsesc tot felul de artificii prin care mă implic. (…) (n.r, degeaba îmi ia primarul atribuțiile) eu mă implic și voi ajuta și de pe hol la rezolvarea problemelor. Dacă lucrezi cu capul, poți lucra și dacă nu pui pixul pe hârtie. Oamenii au încredere în mine și în ce le spun eu. (…) Ați văzut și declarația domnului primar. Nu mi-a luat Juridicul – poate și regretă că mi-a luat Juridicul – pe incompetență, nici Patrimoniul, ci mi l-a luat pentru un șantaj, pentru că nu am vrut să votez ceva; într-un final s-a dovedit că sunt lucruri ilegale. Noi niciodată nu am fost să blocăm procesul administrativ pe chestiuni pe care le-am considerat vitale pentru Timișoara. Dar atâta timp cât a fost o chestiune pe care am considerat-o doar de fațadă sau ilegală, da, nu am votat-o.”, a declarat Cosmin Tabără.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

În privința declarațiilor potrivit cărora Cosmin Tabără, în acest context, ar ajunge să „ascute creioane” în primărie, liberalul a afirmat: „Nu știu la ce se referă ei, probabil a fost un atac la Fritz și la modul de a conduce a lui Fritz. Eu știu ce fac. Probabil că știe și domnul Nica. Eu îl percep ca pe un atac la adresa lui Fritz pentru modul cum conduce administrația.”

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/