Viceprimarul Caransebeșului răspunde speculațiilor! Marius Isac îndeamnă la stat în casă

Viceprimarul municipiului Caransebeș a anunțat închiderea magazinului Bavaria Grup, pe care familia sa îl deține, în pofida unor postări pe rețele de socializare, în care Marius Isac ar fi fost acuzat că, din cauză că soția sa deține un magazin în centrul urbei nu ar fi votat măsurile impuse de primarul Felix Borcean, înainte de a fi făcută publică Ordonanța Militară.

Printr-o postare pe facebook viceprimarul Marius Isac explică decizia sa și anunță închiderea magazinului:

Magazinul Bavaria Group se va închide pe o perioadă nedeterminată pentru a ne proteja și a vă proteja pe dumneavoastră clienții noștri și cetățenii Caransebeșului. Pe această cale vreau să vă comunic încă o dată, că eu NU am fost împotriva închiderii activităților comerciale din municipiul Caransebeș doar că m-am abținut votului din ședința de CLSU până la comunicarea Ordonanței Militare pentru a putea înțelege exact ce măsuri vor trebui luate de către agenții economici în ceea ce privește angajații și care sunt măsurile de care vor beneficia atât angajații cât și angajatorii. CLSU are 36 membri, au fost prezenți 30 din care au votat pentru 9, abțineri 9 și 1 vot împotrivă, asa că nu cred că votul meu putea să influențeze cu ceva, dar dacă asa se vrea a se face campanie electorală călcând peste alții asta este! Vă las pe dumneavoastră să decideți”, spune viceprimarul Caransebeșului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Marius Isac îndemnă cetățenii Caransebeșului să rămână în case și să-și ia toate măsurile de protejare împotriva COVID -19.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/