Vicepreședinții PNL vorbesc despre USD!

Marcel Vela și Sorin Frunzăverde sunt de părere că la momentul actual România are nevoie de coerență în actul de guvernare. Cei doi lideri au comentat pentru Express de Banat ce ar însemna ruperea Uniunii Social Liberale.   

Neînțelegerile din ultima săptămână dintre social-democrați și liberali, dar și înființarea Uniunii Social Democrate permit speculații în ceea ce privește soarta USL, uniune care în momentul de față deține majoritatea în Parlamentul României. În ciuda declarațiilor politice care s-au făcut la nivel central, liderii liberali din vestul țării mizează pe un viitor liniștit în cadrul USL, dar și pe o stabilitate politică, de care românii au nevoie în momentul de față.

,,Sunt mai multe argumente ca să păstrăm USL-ul și să guvernăm în liniște, pace și bunăvoire până în anul 2016, decât orice motiv care ar putea să genereze din orice parte ruperea USL. Vom ajunge cu siguranță la un consens și poate vom avea chiar liste comune la europarlamentare”, a spus Ion Marcel Vela, vicepreședintele executiv al PNL și președintele filialei PNL Caraș-Severin.

Și Sorin Frunzăverde este de părere că Uniunea Social Liberală nu ar trebui să se destrame. Afirmația sa a fost făcută în contextul lansării noii alianțe electorale din care fac parte toate partidele din USL, mai puțin PNL.

,,Teoretic, USD este un vehicul care să participe ca atare la alegerile europarlamentare. Sigur că sunt tot felul de speculații care se fac pe seama înființării USD. Cred însă că ar fi o mare greșeală, o mare prostie să se rupă USL în acest moment. Și PSD are nevoie de PNL și PNL are nevoie de PSD, iar România are nevoie de o guvernare coerentă, o guvernare care se bazează pe o majoritate parlamentară, așa cum este ea astăzi în legislativul țării, de peste 70 la sută”, a declarat vicepreședintele liberal pentru www.expressdebanat.ro .

CITEȘTE ȘI: ION MOCIOALCĂ: ,,Urmează să constituim Uniunea Social Democrată și în Caraș-Severin!”

În ce privește Partidul Mișcarea Populară, de altfel recent apărut pe scena politică românească, liderul de la Palatul Administrativ a precizat: ,,Nu cred că un partid care poartă amprenta lui Băsescu are șanse de reușită în România”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/