Viața reșițenilor, pusă în pericol de Hidroconstrucția! În mod voit! [VIDEO]

Atât inginerii de la firma Hill International, cât şi viceprimarul Vasile Paul reproşează companiei Hidroconstrucţia că pune intenţionat în pericol siguranţa cetăţenilor din Reșița, lucrările pe care le desfăşoară ignorând de multe ori normele de protecţie a muncii.

Viceprimarul Vasile Paul a mai spus că au fost înregistrate şi situaţii când compactările nu s-au făcut corect şi s-au surpat trotuare sau terenurile pe care s-a lucrat, fiind chiar şi maşini prinse în aceste prăbuşiri. Printre altele, s-a dat exemplul străzii Caen din Reşiţa.

Probleme sunt şi pe strada 24 Ianuarie, dar şi în faţă la Kaufland, viceprimarul impunând termene stricte, pentru că altfel există riscul să ne prindă sărbătorile cu străzile neasfaltate.

YouTube video

Lucrarea cu pricina nu este efectuată de către Hidroconstrucţia, ci a fost dată în antrepriză unui subcontractor, care a fost serios beştelit de viceprimarul Paul Vasile pentru că nu lucrează, are foarte multe şantiere deschise şi cu toate acestea nu este crac de muncitor pe aceste şantiere.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Şi inginera care reprezenta Hill International a recunoscut că de foarte multe ori chiar diriginţii săi de şantier au atras atenţia Hidroconstrucţiei că lucrează periculos, fără a respecta normele elementare de protecţie, că le-au fost refuzate la plată sau recepţie tot felul de lucrări din această cauză, dar spun că cei de la Hidroconstrucţia pur şi simplu sunt total dezinteresaţi.

YouTube video

„Poate ar fi cazul să-i reclamaţi la Inspecţia de Stat în Construcţii, că acolo amenzile sunt mai mari”, a concluzionat viceprimarul.

Sursă foto: Arhivă

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/