„Viața noastră se va schimba! Vom ajunge să prețuim banalul, e momentul unei revoluții morale!”

Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, privește și cu alți ochi decât cei ai medicului pandemia de coronavirus. E greu de spus câți morți va lăsa aceasta în urmă, dar e clar că va trece! La fel de clar este însă și că sistemul de valori de astăzi trebuie să se schimbe fundamental!

Șeful medicilor din România spune că pandemia COVID-19 nu a lovit prin surprindere, că a fost anunțată de specialiști cu mult timp înainte de izbucnirea ei, numai că omenirea a avut alte peocupări. Lucruri de care s-ar fi putut lipsi. „Lumea va înțelege să prețuiască ceva banal, ceea ce doar în urmă cu două luni părea o chestie plictisitoare. Vom ajunge să prețuim banalul normal din luna decembrie 2019, care ni se părea atunci anost. Îl vom prețui acum pentru că nu-l vom mai avea. Pandemia va trece! Suntem un popor creștin ortodox, suntem în Postul Paștelui, desigur că nu va trece până la Paști, dar să ne gândim la cel care în scurtă vreme va muri pe cruce și va învia. Va trece! Oamenii să aibă încredere că sistemul sanitar, chiar așa șchiopătând cum este el, îi va scoate la liman. Ca în Franța, ca în Italia sau Spania, cu sacrificii pe care nimeni nu le dorește, cu pierderi pe drum, dar cu buna intenție.”, a comentat doctorul Borcean pentru expressdebanat.ro. 

Pandemia de coronavirus va reconfigura, probabil, marea familie europeană, pentru că sunt națiuni care s-au simțit singure în acest război cu dușmanul nevăzut ce lasă în urma lui mii de morți. Totodată va schimba cel mai probabil politica la nivel mondial, așa cum s-a întâmplat după atentantele din Statele Unite ale Americii. „Viața noastră după acest eveniment epidemiologic, care va deveni și politic, și social, se va schimba. Dacă viața noastră nu se va schimba, dacă valorile noastre nu vor deveni altele, dacă nu vom trece de la risipa noastră de fantezie, de cultură, de la tot ce înseamnă astăzi superficialitatea și trivolitatea vieții noastre cotidiene, lecția pe care vom fi luat-o săptămânile astea va fi fost în zadar. Este momentul unei revoluții! Nu cu arma în mână, ci al unei revoluții morale, de a reveni la niște valori mai clare, la valorile fundamentale ale societăților umane dintotdeauna.”, mai consideră Gheorghe Borcean. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/