De ce nu se mai întâmplă nimic în Băile Herculane?! Pentru a se economisi 6.000 de lei!

Primarul Cristian Miclău este pur și simplu desființat pentru lipsa de viziune și pentru deciziile catastrofale luate pentru orașul-stațiune chiar de către omul care a avut un rol determinant în alegerea lui 2016!

Mariana Molnar, fost consilier local, dar cunoscută mai ales datorită eforturilor sale făcute în calitate de președinte al Asociației de Turism din Băile Herculane, spune că administrația locală a tăiat finanțarea pentru aproape toate evenimentele care se organizau pe Valea Cernei. Asta în ciuda faptului că se alocau sume ridicol de mici! Astăzi calendarul ar fi mai degrabă gol, iar cu banii economisiți oricum nu se poate face mare lucru. În plus, prin evenimentele găzduite în anii trecuți, spune Mariana Molnar, și finanțate cu sume foarte mici de către Primărie și Consiliul Local, în stațiune au fost atrași mii de turiști. Cu alte cuvinte, Băile Herculane a avut și ar fi avut în continuare numai de câștigat. „Mai multe evenimente au fost scoase de pe listă cum am ieșit eu din Consiliul Local. Au fost scoase de pe lista de finanțare. Am văzut că Reșița a insistat foarte tare ca asociația Alternative să vină să încheiere colaborări cu ei. De 20 de ani vin în zona Herculane. Toată zona este pitonată de ei. Sunt oameni pentru care e un hobby și sunt îndrăgostiți de zonă. Mie mi se pare puțin absurd să scoți de la finanțare aceste evenimente în valoare de 6.000 RON. 6.000 de lei era un eveniment. Atâta primea Maratonul Hercules! Anul trecut au fost 650 de înscriși. Numărul de turiști a crescut la 2.000 și ceva.”, acuză Mariana Molnar. 

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Și astea nu sunt singurele evenimente care aduceau turiști în Băile Herculane, dar la care administrația locală a renunțat. Cățărarea din 2014 a fost un eveniment internațional și este doar unul dintre exemple. „Mi-a dat ceva bătăi de cap, spune Mariana Molnar, dar eu sunt foarte mândră, pentru că evenimentul respectiv a deschis o perspectivă. Au venit oameni din Rusia care au auzit de la Petzl de evenimentul respectiv. Un eveniment organizat cu Ministerul Turismului, cu Consiliul Județean și așa mai departe. Un eveniment care din păcate nu s-a mai repetat. Trebuia să ținem Ziua Turismului Activ, cineva trebuia să introducă proiectul în Consiliul Județean. Am pierdut Festivalul Țuicii, care nu s-a mai ținut în Herculane, s-a ținut în altă parte, poate din cauza lipsei de interes. Festivalul Zâmbet de Copil, la fel. Mi s-a reproșat că persoana care organizează acest eveniment este rudă cu mine, dar poate prin prisma faptului că-mi este rudă am reușit să mut acel eveniment din Severin în Herculane. Era un concurs pentru copii. Era grădina de vară plină. Veneau oameni din muzică. Și acel eveniment s-a scos de la finanțare”. 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/