Viața își continuă cursul: Studii de fezabilitate și proiecte tehnice în lucru la Primăria Reșița

În ciuda situației – generată de decretarea stării de urgență – la Primăria Reșița continuă derularea unor activități care pregătesc terenul viitoarele investiții în municipiul reședință de județ. Este vorba de studii de fezabilitate și de proiecte tehnice care vizează două noi artere de circulație, care pleacă din Govândari și continuă pe Valea Țerovei și Mociur, până în partea veche a orașului.

„Există un studiu de fezabilitate pentru un drum, cu varianta construirii unui pod care ar urma să treacă pe sub pasajul rutier din cartierul Lunca Bârzavei, care apoi cotește la stânga, pe terenul acelei firme care și-a depozitat acolo fierul vechi, trece pe lângă sala de evenimente de pe Valea Țerovei, iar de acolo urmează un alt pod care va face legătura cu Mociur, Mall și Aqualand. Proiectul, care deocamdată nu are finanțare, a fost completat cu prevederile Ordonanței 114, referitoare la manoperă și la alte câteva amănunte tehnice.”, mărturisește primarul Reșiței.

Ioan Popa speră să treacă proiectul pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), unde finanțarea este completă, pe când în cazul fondurilor europene se asigură doar 30% din costul unor astfel de lucrări.

„Vom lansa o licitație și pentru un alt studiu de fezabilitate și proiect tehnic a unui drum care să plece de la Colegiul «Traian Vuia», pe patru benzi de circulație care vor merge pe lângă sediul Apelor Române, fosta stație de betoane Crosi, care va face la dreapta, pe drumul vechi, până în Mociur-Turnante, tot pe patru benzi, până în zona căii ferate din Mociur, de unde va continua doar pe două benzi, pentru că terenul nu permite mai mult.”, explică Popa.

Edilul-șef a mai spus că în maximum o lună și jumătate va fi gata master-planul francezilor cu configurația zonei ce va cuprinde, printre altele, un mall și aqualandul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/