Vezi reacții în urma examenului de bacalaureat!

După ce anul trecut rezultatele la bacalaureat au fost dezastruoase, simulările de anul acesta anunțau un nou val de respinși. Cu toate acestea, se pare că liceenii cărășeni au conștientizat pe ultima sută de metri importanța examenului de maturitate și au decis să se pună cu burta pe carte.

Cu toate că și anul acesta s-a dovedit că a îngrășa porcul în ziua de Crăciun nu este deloc eficient, această variantă i-a salvat însă pe mulți de eșec. Acest fapt este dovedit de procentele de promovare, cu mult mai mari anul acesta decât în anul precedent.
Chiar dacă nu s-a înregistrat nicio medie de zece la nivel de județ, iar liceenii au tras de păr subiectele cât a fost nevoie pentru a obține notă de trecere, rezultatele nu pot fi decât îmbucurătoare.

Primele locuri pe lista celor mai bune licee au fost ocupate de Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, acolo unde s-au înscris 106 elevi, iar procentul de promovabilitate a fost de 85 la sută. Aproape la același nivel s-a clasat și Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeș, acolo unde din 111 elevi au picat examenul de maturitate doar 17.

Condițiile au fost optime, toate probele s-au derulat în mod normal, fără incidente deosebite. A fost foarte bine, ne-am menținut în același ritm ca și anul trecut. Dacă vorbim despre promoția de anul acesta avem aproape 85 la sută promovabilitate, am avut 111 înscriși, din care au picat doar 17”, a explicat Codruța Cristescu, director adjunct al Liceului Teoretic „Traian Doda” din Caransebeș.

Chiar dacă rezultatele unităților școlare fruntașe au ridicat mult mai sus decât anul trecut rezultatele la bac, balanța înclină mult și în partea opusă, acolo unde nici liceele cele mai căutate din Caraș-Severin nu au reușit să atingă procentul de 50 la sută în ceea ce privește promovabilitatea.

„Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute în acest an, este mult mai bine decât anul trecut. Din 124 de elevi înscriși au luat examenul 66. În ceea ce privește faptul că procentul nostru de promovabilitate se află la finalul listei, nu vreau să comentez prea multe. Suntem mulțumiți de rezultatele obținute în acest an”, a explicat Carmina Racolța, director adjunct al Liceului Bănățean din Oțelu Roșu.

Situația nu a fost primită la fel de bine de toate liceele codașe. „Este aproximativ la fel ca anul trecut. Sperăm ca după contestații situația să se îmbunătățească, pentru că nu ne mulțumește absolut deloc nivelul de până acum”, a menționat Aurel Perț, directorul Liceului Hercules din Băile Herculane.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/