O nouă înfrângere în instanțe pentru secția de baschet a SCM Timișoara! Așa cum era de așteptat, clubul de drept public a pierdut și în instanțele civile din România procesul cu cei patru baschetbaliști care s-au adresat inițial instanțelor sportive. Toți judecătorii au considerat că din moment ce SCM a preluat în timpul campionatului locul vechii asociații BC Timișoara, este continuatoarea care trebuie să se ocupe și de stingerea datoriilor rămase.
Inițial, clubul a pierdut procesul la Tribunalul Arbitral Baschetbalistic (BAT) din Elveția. Ulterior, SCM Timișoara a pierdut și contestația la Tribunalul Federal Elvețian, care e menținut sentința instanței sportive. Miercuri, Tribunalul Timiș a pronunțat soluția pe aceeași speță, așadar, în curând clubul va fi bun de plată. Este vorba de datorii din perioada august-septembrie 2015, când clubul a rămas fără surse de finanțare. De atunci, au rămas o mulțime de datorii neplătite. Atunci, echipa de baschet funcționa pe ONG-ul Baschet Club Timișoara, asociație intrată în insolvență și faliment. Din acea perioadă, la instanța sportivă BAT au mers și au câștigat jucătorii Kyle Shilloh, Hristo Nikolov, Derrick Low și Nenad Milosevic.
„Avem veşti de la Tribunalul Timiş în cauza exequator de recunoaștere a hotărârilor arbitrale BAT în România împotriva SCM Timişoara. Arhiva Tribunalului Timiș mi-a adus la cunoștință soluția «Admite cererea. Recunoaște și încuviințează executarea silită pe teritoriul României a hotărârilor arbitrale BAT nr. 0951/16 și nr. 0991/16». Cu alte cuvinte, și Tribunalul Timiş ne-a dat dreptate, SCM Timişoara a preluat toate datoriile şi contractele ABC Timişoara, altfel nu puteau să participe în LNBM conform regulamentului FRB. De menționat că la termenul precedent, când s-au pus concluzii pe fond, de la SCM Timișoara nu s-a prezentat nimeni (avocat sau consilier juridic). Am fost prezenți doar noi”, ne-a comunicat reprezentantul legal al celor patru jucători, Sabin Gherdan.
Primăria poate fi bună de plată de 150.000 de euro
Practic, hotărârea devine executorie după ce „păgubiții” vor primi sentința scrisă. Legal, termenul nu poate fi mai lung de 30 de zile. Așadar, în ianuarie, clubul SCM Timișoara va fi bun de plată. De caz se va ocupa executorul judecătoresc din Timișoara Florin Teregovan. Suma despre care este vorba este de peste 150.000 de euro și, dacă nu se vor putea găsi bani de la SCM Timișoara, club de drept public, ar putea fi executată inclusiv Primăria!
Sursă foto: facebook.com/pg/bcscmtimisoara