Recoltarea cerealelor păioase s-a încheiat în Caraș-Severin, fermierii obținând producții bune la grâu, orz și triticale. Specialiștii agronomi urmăresc acum cu interes starea de vegetație a culturilor de porumb, floarea-soarelui, soia și cartof, care urmează a fi recoltate.
Vara lui 2021 a adus recolte bogate de grâu în Caraș-Severin, având în vedere condițiile pedoclimatice ale județului, acesta nefiind unul favorabili culturilor cerealiere, susțin specialiștii Direcției Agricole. Astfel, producția medie înregistrată la hectar a fost de 5.900 de kilograme, cultura fiind recoltată de pe o suprafață de 12.883 de hectare. Și orzului i-a mers bine anul acesta, în Caraș-Severin fiind însămânțate 1.253 de hectare, obținându-se o producție medie la hectar de 6.277 de kilograme. „Pentru un județ de munte cum este Caraș-Severinul, vorbim de o producție foarte bună la grâu, acest lucru datorându-se aplicării tehnologiilor moderne, a soiurilor și hibrizilor folosiți. Și producția de orz este foarte bună, cu mențiunea că anul acesta cei care au cultivat orz au ieșit foarte bine, având în vedere că această cultură aduce primii bani în fermă, fiind cultivată înaintea grâului și foarte căutată de cumpărători.”, a explicat dr. ing. Liviu Munteanu, directorul Direcției Agricole Caraș-Severin.
Cât privește recolta de triticale, a fost obținută o producție medie de 3.809 kilograme la hectar, de pe o suprafață de 764 de hectare, iar la ovăzul de primăvară, semănat pe o suprafață de 538 de hectare, media obținută la hectar a fost de 1.925 de kilograme. Și rapița pentru ulei a adus, de asemenea, producții medii bune la hectar, de 2.508 kilograme. „Urmărim cu interes starea de vegetație a culturilor de porumb, floarea-soarelui, soia și cartof, având în vedere că, condițiile climaterice din ultima perioadă nu au fost tocmai favorabile acestora, în sensul că nu a plouat suficient.”, a precizat Liviu Munteanu.
În Caraș-Severin au fost cultivate cu porumb 18.616 ha, cu floarea-soarelui 6.619 ha, cu soia 3.745 ha, iar cu cartofi 1.272 ha.