Veste fabuloasă pentru turismul din Banatul Montan! Vicepreședintele Popovici acordă permis de zbor pentru Aeroportul Caransebeș!

casinoherculane by sungarden

Planurile omului de afaceri Gabriel Olariu privind redeschiderea aeroportului din Caransebeș, garantează vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, vor fi susținute atât timp cât respectă întrutotul prevederile legale!

Intențiile lui Gabriel Olariu sunt deja binecunoscuste, iar numele său nu trebuie asociat în niciun caz cu ceea ce s-a întâmplat în trecut pe aeroport, când în loc de avioane pe pistă circulau utilaje agricole. Ăsta ar trebui să fie un episod de domeniul trecutului. Acum, pe Aeroportul Caransebeș chiar se fac pași concreți, nu doar la modul declarativ, pentru realuarea activității. „Noi, ca și firmă privată, fără suportul Consiliului Judetean, nu suport financiar, dar suport de a promova acest proiect, nu putem. Fără suportul dânșilor, fără suportul parlamentarilor de Caraș, nu putem reuși. Eu nu sunt membru la niciun fel de partid politic, pe mine mă interesează ca la Caransebeș să aterizeze și să decoleze avioane, ca baza aceea unde a fost unitatea militară și care este tot în concesiune la Aeroportul Caransebeș să devină cea mai mare academie de aviație din România. Asta văd eu acolo”, a declarat omul de afaceri Gabriel Olariu pentru expressdebanat.ro.


Singurul obstacol în calea decolării și aterizării aeronavelor la Caransebeș constă în câteva hârtii și semnături, poate într-un vot în plenul Consiliului Județean. Totul se leagă de o suprafață de teren care mulți ani s-a aflat în litigiu, o parcelă absolut necesară pentru îndeplinirea condițiilor de siguranță de zbor și, automat, de obținerea autorizației pentru aeroport.

CITEȘTE ȘI: 

Caransebeșul, repus pe harta aeroporturilor din România! Permisul de zbor pentru marile companii aeriene trebuie „avizat” de Consiliul Județean!

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

 Investitor cu certificat de garanție a seriozității pentru Aeroportul Caransebeș! „Ne dorim să aducem turiști din toată Europa!”

Aeroportul Caransebeș se deschide sigur! „Pe vorbe l-au mai deschis și alții, noi am arătat că suntem serioși!”

„Dacă știam că nu se poate deschide aeroportul, nu avea niciun sens să îmi pierd timpul și banii. Noi deja lucrăm la toate documentațiile care trebuie depuse la Autoritatea Aeriană Civilă din România. Există o problemă mică, ușor de rezolvat acum. A fost mai greu de rezolvat cu doi ani în urmă. Acum ar fi foarte simplu de rezolvat. E vorba de o suprafață de teren care în momentul predării aeroportului se afla în proprietatea câtorva persoane private. În 2016, situația acelei suprafețe încă nu era clarificată și atunci conducerea SC Aeroportul Caransebeș a chemat Consiliul Judetean în instanță, să spună dacă predă și acea suprafață, dacă nu, să rezilieze contractul și să achite către SC Aeroportul contravaloarea investițiilor făcute. Procesul acesta a mers, a avut diferite faze, acum însă am aflat că această suprafață de teren deja este în proprietatea Consiliului Judetean. Atunci am renunțat la pretenția noastră de a denunța contractul de concesiune și de a ne primi banii pentru investiții. Am renunțat la asta! Dacă această suprafață e acum a Consiliului Județean și ne-o dă, atunci noi continuam activitatea și renunțăm la acele pretenții materiale”, a explicat Olariu, care avansează și un termen pentru redeschiderea aeroportului: maximum 12 luni!

Reacția Consiliului Județean a venit de la vicepreședintele Ionuț Popovici, care a dat asigurări că nimeni nu se opune unor investiții de anvergură la aeroportul din Caransebeș. „Am fost rezervați în a da mai multe detalii, știind că există un litigiu în instanță fără o pronunțare, fie ea și cu o cale de atac. Există un dosar legat de acest subiect, instrumentat de instituțiile abilitate. În acest moment, justiția a dat dreptate Consiliului Județean Caraș-Severin! Și eu îmi doresc deschiderea aeroportului din Caransebeș, dar în condiții legale! Şi depunem toate eforturile în acest sens. Vă asigur că voi face absolut tot ceea ce îmi stă în putere pentru a se întâmpla acest lucru!“, a garantat Popovici.

Dacă așa stau lucrurile, atunci mai e nevoie doar de cer senin și Caransebeșul va figura din nou pe harta aeroporturilor civile din România.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/