Secţia de Terapie Intensivă a spitalului din Caransebeș se transformă. Încet, dar sigur!

untitled design set 970x90 px

Două proiecte de investiții ale Primăriei Caransebeș, la care au achiesat și alți oameni din domenii diferite, prind contur la Spitalul Municipal de Urgență din municipiul de pe Timiș și Sebeș.


Primul obiectiv care s-a și finalizat, la care face referire managerul spitalului Mihaela Popovici, este liftul pentru pacienți din cadrul unității medicale. Ascensorul, care a fost defect luni de zile, a avut nevoie de reparații. Suma scoasă din bugetul Caransebeșului pentru reabilitare este de 23.000 de lei, la care se adaugă TVA-ul.

Tot din bugetul municipal au fost aprobați, de către primarul Felix Borcean, 36.000 de lei plus TVA pentru lucrări de renovare a trei saloane de pe secția ATI, lucrări care se derulează în prezent. Aici, potrivit șefului Serviciului Întreținere și Reabilitare din cadrul Primăriei Caransebeș, ing. Ion Gheorghe Ștefan, lucrul cel mai important de semnalat este montarea unei rețele de aer purificat și oxigen, necesar pacienților aflați în stare critică. De asemenea, la fiecare pat din saloane s-a montat câte un tablou electric. S-au zugrăvit două saloane și s-a montat tarkett, o pardosea specifică spitalelor. Un lucru deosebit de important este că instalația de aer și oxigen poate fi extinsă și la blocul operator, ne-a specificat Ion Gheorghe Ștefan.

publicitate ziar expresb 1000x100

La reușita acestui proiect şi-au dat concursul și preotul Petrică Ionuț Timiș Popovici, dar și conf. univ. dr. Horia Pleș, șeful secției de Neurochirurgie a Spitalului Județean Timișoara.

Aceasta nu este prima investiție din acest an de la bugetul local al municipiul Caransebeș în secția ATI. În luna mai a fost reabilitat primul salon din cele patru existente pe Terapie Intensivă. „Poate cea mai importantă investiție s-a făcut în achiziționarea de console de alimentare cu oxigen, aer comprimat, vacuum, la fiecare pat, atât de necesare pe ATI. Până acum ne-am descurcat foarte greu, vă dați seama, neavând astfel de dotări, pentru că aici sunt îngrijiți pacienții aflați în stare critică”, declara la acea vreme șeful Secției Terapie Intensivă, medicul Cătălin Hana.

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal de Urgență dispune de patru saloane, cu o capacitate de 15 paturi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/