Venituri în plus! Mii de locuitori din zona Lugoj – Făget – Buziaș așteaptă voucherele pentru alimente și mese calde

tichete sociale
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Guvernul României a adoptat săptămâna aceasta Ordonanța privind voucherele pentru alimente și mese calde care vor fi acordate o dată la două luni persoanelor vulnerabile.

La nivel național 3 milioane de persoane vor primi aceste tichete. La Lugoj, Direcția de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei are în evidență 30 de persoane care beneficiază de ajutor social, alte 30 care primesc alocație pentru susținerea familiei și aproape 1.500 de persoane cu dizabilități. Toate acestea se încadrează în cerințele legii. În plus, în Lugoj și comunele din estul județului Poșta Română împarte 13.824 de pensii, majoritatea în mediul rural. Cele mai multe sunt sub 1.500 de lei.

STPT job 1000x200

Bugetul total alocat de stat este de 3,1 miliarde de lei, jumătate din bani urmând să vină din fonduri europene. Cardurile vor fi livrate progresiv, din 1 iunie până pe 31 decembrie, tot de Poșta Română, însă nu toți beneficiarii le vor primi în același timp. De vouchere vor beneficia pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare; persoanele în vârstă de până la 18 ani aflate în întreținerea acelor familii al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările şi completările ulterioare.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/