Într-o recentă conferință de presă organizată la Caransebeș, Marcel Vela s-a arătat convins că gugulanii vor vota Andra Pleșa pentru fotoliul de primar al municipiului de pe Timiș și Sebeș, iar Romeo Dunca este garanția unui județ prosper și cu locuri de muncă bine plătite.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, garantează succesul unei administrații bazate pe nevoile cetățenilor în cazul în care aceștia vor pune ștampila în 27 septembrie pe candidații liberali. Aceștia nu promit, ci și fac. Este și exemplul candidatului PNL Caransebeș, Andra Pleșa, dar și al candidatului la președinția Consiliului Județean, Romeo Dunca.
„Dacă în ultimii patru ani nu s-au făcut locuri de muncă, iată că acum, cu viceprimarul-primar interimar Marius Isac, cu Andra Pleșa candidată la Primărie, se fac. Să vă arătăm că, deși au fost primari aici, președinți de Consiliu Județean la Reșița, susținuți de un fost prim-ministru, nu s-au făcut locuri de muncă. E simplu! Comparați A și B. Suntem aici să vă demonstrăm că la Consiliul Județean va fi un om onest, gospodar, care va lupta pentru Caraș-Severin, dincolo de acuzațiile din spațiul online sau în articolele electorale care îl acuză sau îl atacă pe domnul Dunca.”, este de părere ministrul de Interne.
Președintele PNL Caraș-Severin îi acuză pe adversari că n-au fost în stare să facă nimic cât timp au avut frâiele județului în mână. Mai mult, liberalul îi dojenește că practică o campanie murdară și plină de minciuni. Totodată, Vela îi îndeamnă pe cărășeni să voteze pe linie Partidul Național Liberal, candidații liberali fiind garanția lucrului bine făcut.
„Campania noastră este pozitivă, vrem să facem lucruri pentru Caraș-Severin, pentru Caransebeș. Dorim ca lumea să ne voteze pentru ce facem noi, nu că ceilalți sunt mai răi ca noi sau noi suntem mai buni ca ei. De 30 de ani, lumea votează împotriva cuiva. Eu chem cărășenii să voteze pentru ceva, nu neapărat împotriva cuiva. Atunci ajungem la o stare de maturitate și normalitate, când votăm la Caransebeș Andra Pleșa pentru că iată, creează locuri de muncă, Romeo Dunca pentru că iată, creează locuri de muncă și va crea cea mai mare stațiune de sky a Consiliului Județean din estul Europei. Să votăm demnitari, parlamentari, guvern liberal, care iată, ministrul Economiei e aici, care nu e prim-ministru, cum avea Caraș-Severinul, e doar un ministru într-un guvern. Face ceea ce aștepta Banatul de mulți ani: resuscitează UCMR-ul. O companie emblematică, de tradiție, de onoare a județului Caraș-Severin. Să fim aici să arătăm că ce am început cândva, undeva cu 10 ani de urmă, cu domnul Cătălin Tischer, continuăm cu oameni care pot, vor și arată că se poate! La Consiliul Județean îl vom avea pe Marius Isac, Mitru Rujan, Ioan Cojocaru, domnul Marșalic. Aici, în Caransebeș, alături de Andra: Alin Ispas, Coco Galescu, Cristi Dragomir, Bebe Adam, oameni pe care îi cunoașteți și care vor face din Caransebeș acel oraș european pe care ni-l dorim cu toții. Ați început cu mine, dragi caransebeșeni, în 2004, timp de 12 ani, putem continua împreună din 2020 și 2024. Caransebeșul și Caraș-Severinul pot renaște din propria cenușă. Dumnezeu să ne ajute!”, este îndemnul ministrului de Interne, Marcel Vela.
(E)